x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Transelectrica a obținut 23 de milioane de euro pentru construirea unei linii electrice în Dobrogea

Transelectrica a obținut 23 de milioane de euro pentru construirea unei linii electrice în Dobrogea

15 Dec 2021   •   10:36
Transelectrica a obținut 23  de milioane de euro pentru construirea unei linii electrice în Dobrogea

Transelectrica a obţinut circa 23 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii energetice de transport, prima finanţare din Fondul pentru Modernizare.

Banii au fost virați, pe 13 decembrie 2021, Ministerului Energiei, în calitate de autoritate competentă pentru gestionarea şi derularea Fondului pentru Modernizare.
"Proiectul de construire a unei noi Linii Electrice Aeriene de 400 kV între Constanţa Nord şi Medgidia Sud, propus de CNTEE Transelectrica SA la mijlocul lunii septembrie a acestui an pentru finanţare din bugetul Fondului pentru Modernizare, a obţinut finanţarea de 22,9 milioane de euro, conform Deciziei Comisiei Europene C(2021)9135, din 6 decembrie 2021, fiind primul proiect românesc aprobat în cadrul acestui mecanism de finanţare europeană", se arată în comunicatul societății. Implementarea proiectului se va realiza în perioada 2021- 2024.

Realizarea noii linii electrice aeriene va permite integrarea unei producţii suplimentare de energie electrică din surse regenerabile de 685 MW în zona Dobrogea și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu circa 16.000 de tone/an.

Această linie electrică aeriană se află pe lista celor 20 de proiecte strategice de importanţă naţională ale Transelectrica și înseamnă construirea a 35 km de linie electrică aeriană, 2 km de linie electrică subterană şi extinderea staţiilor Constanţa Nord şi Medgidia Sud.

"Noua linie de 400 kV dintre Constanţa Nord şi Medgidia Sud are un rol important în procesul de reconfigurare a sistemului energetic naţional şi a reţelei electrice de transport în acord cu noile direcţii stabilite prin pachetele legislative europene "Green Deal" şi "Fit for 55". Acest proces complex a fost iniţiat de Transelectrica prin elaborarea listei celor 20 de proiecte strategice, în contextul trecerii graduale la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră. Tranziţia energetică impune o adaptare rapidă a reţelei electrice naţionale de transport şi intensificarea ritmului de extindere a acesteia prin noi investiţii", precizează compania.
 

×