x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american. Aurul, la o nouă valoare-record

Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american. Aurul, la o nouă valoare-record

de Redacția Jurnalul    |    15 Oct 2025   •   18:15
Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american. Aurul, la o nouă valoare-record

Moneda naţională s-a depreciat miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0885 lei, în urcare cu 0,06 bani (+0,01%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,0879 lei.

În schimb, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,3738 lei, în scădere cu 2,96 bani (-0,6%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,4034 lei.

Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,4659 lei, în coborâre cu 1 ban (-0,18%), faţă de 5,4759 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 5,3671 lei (+0,9%), până la valoarea de 589.7493 lei, de la 584.3822 lei, în şedinţa precedentă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: leu euro aur dolar