Fiecare dintre noi dezvolta o preferinta pentru o anume cladire sau structura – pentru unii e vorba de Podul Golden Gate, pentru altii poate fi de Empire State Building sau Turnul Eiffel. Consideram aceste constructii emblematice, intangibile, inestimabile, dar este oare chiar asa? Te-ai intrebat vreodata cat valoreaza acestea in bani lichizi? Inginerul Kevin Cook porneste in misiunea de evaluare a trei dintre cele mai cunoscute monumente ale lumii – Turnul Eiffel, Marea Piramida din Giza si gara Grand Central din New York.
Pentru a oferi o valoare cat mai apropiata de realitate, Kevin va incerca sa le evalueze in trei moduri diferite. Mai intai, din perspectiva unul comerciant de fiare vechi, va afla cat ar obtine daca ar dezmembra structurile si ar vinde fiecare bucata. Apoi, ca inginer, va analiza cum a fost realizata structura si cat ar costa reconstructia ei azi. In final, cu ajutorul analistului financiar de pe Wall Street, Vince Farrell, Kevin va calcula profitul si costurile structurilor ca si cum ar cumpara o companie aflata in indexul Dow Jones.
Trei episoade. Prima structura nepretuita supusa evaluarii este Marea Piramida. Inginerul Kevin Cook incearca sa stabileasca un pret pentru ultima minune antica a lumii ramasa in picioare – Marea Piramida din Giza. In apropierea capitalei egiptene, Cairo, 5,75 de milioane de tone de calcar au fost ridicate pentru a adaposti trupul faraonului Khufu. Secole la rand, istoricii, arheologii si exploratorii au analizat si au scris despre aceasta structura extraordinara, dar nimeni nu a stabilit un pret pentru ea... pana acum. Kevin Cook analizeaza constructia din trei puncte de vedere. Are valoare ca material reciclabil? Cat ar costa reconstructia sa? Ce valoare are ca afacere si cat ar costa livrarea ei acasa in SUA?
In urmatoarele doua saptamani (27 septembrie si 4 octombrie), alte doua structuri fabuloase sunt supuse evaluarii: Grand Central din New York, cea mai tranzitata gara din lume, construita in urma cu 100 de ani, si Turnul Eiffel, minunea Parisului vizitata anual de peste sase milioane de turisti...
Supravietuire extrema
Bear Grylls a revenit de saptamana trecuta la Discovery cu sezonul 6 din 'Tehnici de supravietuire'. Dupa cinci sezoane in care a ajuns in locuri izolate din toata lumea, Bear Grylls, aventurier extrem si expert in supravietuire, gaseste cateva noi destinatii exotice si se confrunta cu noi incercari, impartasindu-ne pe parcurs strategii de supravietuire deosebit de pretioase. In toate aceste noi episoade ale seriei de mare succes, Bear rezista in cele mai dificile conditii – in Arizona, Borneo, Malayezia sau Noua Zeelanda. Pe langa un episod special, o compilatie care prezinta in premiera absoluta imagini cu Bear si tehnicile lui de supravietuire, noul sezon ii aduce in fata indraznetului aventurier extrem obstacole care ii testeaza la limita rezistenta in salbaticie.