Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea va prezida, pe 27 mai 2019, reuniunea formală a Consiliului pentru Afaceri Externe și Comerț de la Bruxelles, în calitate de președinte al acestui format de lucru pe perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
La reuniune, miniștrii pentru comerț exterior ai statelor membre UE vor aborda teme de actualitate în domeniul politicii comerciale comune. Printre acestea se află comerțul digital, reforma și negocierile din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), inclusiv relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, pregătirile pentru semnarea Acordului de Comerț Liber și a Acordului privind Protecția Investițiilor UE-Vietnam, care sunt o prioritate a Președinției României la Consiliul UE.
Miniștrii de resort vor discuta și despre recomandările Consiliului European de primăvară din sfera comerțului, care cuprind și situația privind stadiul negocierilor comerciale aflate în desfășurare și purtate de Uniunea Europeană cu state terțe.
Consiliul pentru Afaceri Externe și Comerț al UE este cel mai înalt organism decizional la nivelul Consiliului UE pe subiectele aferente implementării și conturării politicii comerciale comune. Statele membre sunt reprezentate de către miniștrii responsabili în domeniul comerțului internațional. Consiliul se reunește în mod obișnuit de două ori pe an, sau de câte ori este necesar.