x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri O companie chineza vrea sa cumpere Gorenje

O companie chineza vrea sa cumpere Gorenje

10 Mai 2018   •   07:37
O companie chineza vrea sa cumpere Gorenje

Producătorul sloven de electrocasnice Gorenje a primit trei oferte angajante pentru companie până la termenul limită din 8 mai. Cea mai bună a fost depusă de compania chineza Hisense Electric.

 

Hisense, care ar urma sa preia cel putin 50% din intreprinderea slovena, isi va anunţa oferta finală de preluare pentru Gorenje în următoarele 15 zile.

Miercuri, acţiunile Gorenje au urcat cu aproape 8% la Bursa de la Ljubljana, capitalizarea de piaţă fiind de aproximativ 156 de milioane de euro. Analiştii susţin că acţiunile ar putea creşte în următoarele zile, în aşteptarea ofertei de preluare.

Celelalte două companii care au depus oferte sunt tot din China: Haier şi Hefei Meiling, au precizat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Gorenje este în căutarea unui partener strategic, pentru a-şi spori eficienţa şi a-şi întări brandul. În 2017, profitul net a scăzut cu 84%, din cauza concurenţei strânse şi a costurilor ridicate de producţie.

Gorenje este prezentă şi pe piaţa din România. AGERPRES

×