„O nouă tranșă de 250 lei va fi virată în luna august unui număr de aproximativ 2,6 milioane de persoane. Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 14 august pentru un numar de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili”, scrie pe Facebook Adrian Câciu.
El reamintește că beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei, familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei, familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.
(sursa: Mediafax)