Dupa sapte ani petrecuti la Antena 3, unde a realizat talk show-ul “Stirea Zilei', Gabriela Vranceanu Firea va realiza la Antena 1, din luna ianuarie, un nou format: “Gabi Firea Show'. Jurnalista a facut aceasta declaratie in platoul emisiunii Sinteza Zilei cu Mihai Gadea, unde a dezvaluit ca este un proiect pregatit din timp si ca se simte fericita si onorata de propunerea Antenei 1.
Aceasta noua etapa din viata personala si profesionala a Gabrielei Vranceanu Firea a condus, in mod firesc, la cateva modificari in structura grilei de programe de seara de la Antena 3. Mutarile facute au rolul de a mentine si intari cel mai puternic prime time informativ din Romania. Astfel, datorita performantelor de audienta obtinute constant, emisiunile "La ordinea zilei cu Dana Grecu si Radu Tudor" si "Subiectiv cu Razvan Dumitrescu" vor beneficia de o extindere a spatiului de emisie alocat.
Dana Grecu si Radu Tudor vor putea fi urmariti de luni pana vineri in intervalul orar 18:45 - 20:30, in timp ce “Subiectiv-ul' lui Razvan Dumitrescu va fi difuzat de luni pana joi in intervalul orar 20:30 - 21:30, iar vineri de la 20:30 la 22:00. Cel mai vizionat talk show din Romania, "Sinteza Zilei cu Mihai Gadea",va putea fi urmarit de luni pana joi intre 21:30 si 23:10, in timp ce duminica isi va pastra ora de incepere, 22:00. Aceste modificari intra in vigoare de la data de 28 octombrie 2011.