x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Cât câștigă un culegător de căpșuni în România

Cât câștigă un culegător de căpșuni în România

de Redacția Jurnalul    |    14 Feb 2024   •   14:30
Cât câștigă un culegător de căpșuni în România

Cultivatorii de căpșuni realizează lucrările de început de sezon pe plantațiile din țara noastră, fiind favorizați de vremea mai caldă.

Ce salariu se oferă acum unui român angajat culegător de căpşuni pe plantaţiile din România

Ofertele de muncă în agricultură, mai ales la culesul căpșunilor, devin din ce în ce mai atractive. Salariile încep să se apropie de cele din străinătate. 

De exemplu, o seră de căpșuni din Săhăteni, județul Buzău, caută zilieri pentru curățarea plantelor, întreținerea și culesul căpșunilor.

Programul de lucru este de 8 ore pe zi, iar plata se face la sfârșitul zilei. Suma oferită variază între 130 - 150 de lei pe zi, în funcție de zona și specificul muncii.

Alte oferte, precum cea din comuna Târgșoru Vechi, județul Prahova, le oferă celor care vor să culeagă căpşuni 135 de lei pe zi, cu posibilitate de continuare a colaborării și pe perioada culesului.

Asatfel că salariul unui român angajat culegător de căpșuni în România poate ajunge între 3.900 - 4.500 de lei, pentru 30 de zile lucrate pe lună ( 780 - 900 de euro pe lună), potrivit Agrointel, citat de antena3CNN.

×
Subiecte în articol: culegator capsuni castig