x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Egalitatea de gen, o prioritate a Președinției României la Consiliul UE

Egalitatea de gen, o prioritate a Președinției României la Consiliul UE

30 Mai 2019   •   00:22
Egalitatea de gen, o prioritate a Președinției României la Consiliul UE

România a acordat o importanță deosebită egalității de șanse între femei și bărbați în timpul deținerii Președinției Consiliului UE și s-a asigurat că aceasta va rămâne  o prioritate și pentru următoarele state, prin semnarea la Bruxelles a unei declarații comune cu Finlanda şi Croaţia, după cum a precizat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Conferința Internațională la Nivel Înalt cu tema "Condiția femeii moderne - între empowerment, leadership și discriminarea de gen", desfășurată la Palatul Parlamentului.

Acesta a pus accentul pe necesitatea asigurării unor locuri adecvate de muncă pentru femei și promovarea lor în funcții de conducere, factori esențiali în combaterea discriminării de gen. Din păcate însă, femeile sunt mai expuse impactului negativ pe care schimbările tehnologice le au asupra pieței muncii, iar salariile mai mici ale femeilor comparativ cu bărbații sunt un alt factor care nu influențează pozitiv consolidarea autonomiei acestora. Mai mult, lipsa unor servicii de îngrijire a copiilor și flexibilitatea redusă a programului de lucru sunt cauzele participării mai scăzute a femeilor pe piața muncii, iar rezolvarea acestor probleme reprezintă o prioritate pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.

„Sunt bucuros să subliniez că România a închis unul dintre cele mai importante dosare legislative, şi anume directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată pentru părinţi şi îngrijitori. În acord cu această directivă, România a luat măsuri pentru concilierea vieţii de familie cu cea profesională, prin adoptarea unei noi legi privind teleworkingul. Legea nr. 81 din 2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă a fost publicată în Monitorul Oficial şi este în vigoare şi cuprinde o serie de prevederi care permit salariatului român să muncească şi de la domiciliu sau din altă parte decât de la sediul instituţiei unde sunt angajaţi", a explicat Marius Budăi.

 

×