Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 lansează o provocare pentru angajatori și pentru persoanele care-și caută un loc de muncă, pe care-i invită să stea față în față, pentru a se cunoaște reciproc. În cadrul proiectelor derulate de DGASPC Sector 6, persoanele din grupuri vulnerabile beneficiază de cursuri gratuite de calificare profesională. Proiectele se adresează persoanelor cu dizabilități, femeilor singure cu mai mulți copii, victimelor violenței în familie, membrilor minorităților etnice, persoanelor ieșite din detenție și altor categorii defavorizate care au nevoie de integrare socială.
„Găsirea sau schimbarea unui loc de muncă reprezintă o încercare pentru toţi cei aflaţi în căutarea unui trai mai bun. Atunci când porţi pe umeri o etichetă care umileşte şi discriminează, accesul pe piaţa muncii şi, implicit, ieşirea din cercul vicios al sărăciei şi excluziunii devin cu atât mai anevoioase. Duminică, 15 martie 2018, de la ora 11.00, DGASPC Sector 6 lansează o dezbatere publică, fără prejudecăţi, despre prejudecăţile care condamnă la marginalizare. Sub denumirea ”Un loc de muncă – o șansă la integrare socială”. Întîlnirea are ca scop promovarea șanselor la obținerea unui loc de muncă pentru beneficiarii proiectelor derulate de DGASPC Sector 6 și propune spre discuţie teme precum disponibilitatea angajatorilor de a oferi un loc de muncă persoanelor defavorizate, așteptările potențialilor angajați și adaptarea lor la dinamica pieței muncii, exemple de bună practică, rolul liderilor de opinie în combaterea discriminării la angajare, riscurile și provocările întâmpinate de cei care activează în acest domeniu”, explică reprezentanții DGASPC Sector 6.
Derulate inițial cu fonduri europene nerambursabile, proiectele se află în etapa de sustenabilitate, cu finanțare de la Bugetul Local al Sectorului 6, oferind participanților calificare în meserii precum: operator introducere, validare și prelucrare date, frizer, manichiurist, măcelar, florar-decorator, lucrător în comerț, babysitter, ospătar etc. La finalizarea cursurilor, beneficiarii primesc diplome de calificare profesională recunoscute de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de Ministerul Educației Naționale, prin Autoritatea Națională pentru Calificări.
Pe durata participării la proiect, persoanele înscrise beneficiază de consiliere, orientare pe piața muncii, suport emoțional, dar și de acordarea unei sume de bani, o singură dată, la absolvirea cursului, cu rol de sprijin până la găsirea unui loc de muncă. De la debutul perioadei de sustenabilitate, 370 de persoane au primit diplome de calificare şi, implicit, o şansă la un loc de muncă stabil. La dezbaterea ce va avea loc la sediul instituției, str. Floare Roșie nr. 7A, Sector 6, sunt așteptați să participe profesioniști din domeniul social, angajatori, reprezentanți ai instituțiilor publice și organizațiilor nonguvernamentale de profil, lideri de opinie, precum și potențiali beneficiari ai proiectelor derulate de DGASPC Sector 6.