x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Mircea Badea spune că toți românii vor să aibă pensia judecătorului Cristi Dănileț: "Unii le zic speciale, eu le zic nesimțite"

Mircea Badea spune că toți românii vor să aibă pensia judecătorului Cristi Dănileț: "Unii le zic speciale, eu le zic nesimțite"

de Redacția Jurnalul    |    09 Ian 2024   •   15:45
Mircea Badea spune că toți românii vor să aibă pensia judecătorului Cristi Dănileț: "Unii le zic speciale, eu le zic nesimțite"

Realizatorul TV, Mircea Badea, spune că toți românii ar vrea să fie Cristi Dănileț, la ce pensie va avea judecătorul.

„Am descoperit că sunt mai în vârstă decât Cristi Danileț, lucru care mă tulbură și mă posomorăște, eu vreau să fiu Cristi Danileț. Dacă m-ar întreba cineva acum „Ce vrei să te faci când vei fi mai mic?” (în sensul că sunt mai mare de ani ca el), răspunsul este Cristi Danileț. Știți ce face Cristi Danileț, care are 48 de ani? Iese la pensie. Cristi Danileț a muncit 22 de ani și opt luni. 22 de ani, eu am muncit doar la măsuță. Vă dați seama că trăim în țara în care stimabilul cetățean Cristi Danileț poate fi pensionar la 48 de ani?! Cu o pensie nesimțită? Unii le zic speciale, eu le zic nesimțite.

Eu aș vrea să fiu Cristi Danileț, dar cel mai mult aș vrea să fiu generalul Codruț Olaru. Este și procuror, dar și general. În 2022, la 49 de ani, s-a pensionat și are o pensie de 50.000 lei lunar, adică 10.000 euro. O fi bine? Sunt fan. Într-o viață viitoare vreau să fiu Cristi Danileț sau Codruț Olaru. Vă dați seama? Eu, având 49 de ani, să ies la pensie și să am, până crăp, 10.000 euro pe lună doar pentru că respir? Cât de tare ar fi? Sigur... s-au luptat cu mafia... Foarte tare. Îi susțin”, afirmă Mircea Badea.

Cristi Dănileț avea un salariu lunar de 20.000 de lei în 2021, astfel că pensia va fi de peste 16.000 de lei.

Cristi Danileț s-a întors în magistratură în primăvara 2023, după ce a câștigat și al treilea proces cu Inspecția Judiciară. Apoi au mai urmat două excluderi. 

Acum spune că vrea să iasă la pensie pentru că vine un moment „când spui că ai făcut destul şi nu poţi să faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură”.

„Vine un moment când spui că ai făcut destul şi nu poţi să faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură. Nu spun "STOP!" celorlalte preocupări ale mele. Voi fi prezent în continuare în spaţiul public pentru a lăuda ceea ce se face bine şi a critica ceea ce se face prost în domeniul legal şi judiciar. Mă voi concentra mai mult pe educaţia juridică a oamenilor, pe care am de gând să o extind de la cea pentru copii, de care mă ocup de ani buni, la cea pentru adulţi.Voi continua să pregătesc studenţi, pentru a deveni oameni ai legii mai buni ca mine. Voi dedica mai mult timp familiei, aşa cum merită”, a spus Cristi Danileț.

În urmă cu 8 luni, Cristi Danileţ a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), al treilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură. El a primit salariile restante din decembrie 2021, data când a fost suspendat din funcţie, până la momentul noii decizii.

Anterior, Danileţ a câțtigat alte două procese cu CSM, având acelaşi obiect - excluderea din magistratură.

În luna februarie 2023, Instanţa supremă a anulat o decizie a CSM din mai 2022 prin care Danileţ a fost exclus din magistratură, pe motiv că a desfăşurat activităţi politice prin două ONG-uri. Judecătorul a fost sancţionat pentru că ar fi făcut parte din două organizaţii neguvernamentale, care au difuzat comunicate critice la adresa Guvernului.

Cristi Danileţ a mai fost exclus din magistratură de CSM în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-a avut pe mai multe reţele de socializare. Este vorba de două postări pe reţeaua de socializare TikTok, despre care Danileţ susţine că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.
El a contestat decizia CSM în instanţă, având câştig de cauză.

Membrii CSM care l-au exclus pe Danileţ din magistratură şi-au terminat între timp mandatul, iar şeful Inspecţiei Judiciare, instituţia care a întocmit rapoartele de sancţionare, a ieşit din sistem.

×
Subiecte în articol: Cristi Danilet mircea badea pensie