Munca în exces, 70 de ore săptămânal

Angajatul workaholic este un tip de om al muncii apărut de câţiva ani în România. E cel care vede lumea din afara biroului mai mult în poze primite pe email.

Odată pe săptămână, în rarele zile libere, angajatul workaholic îşi cumpără totul, absolut totul de la supermarket: mâncarea (produse semipreparate), cărţile (pe care nu va avea timp să le citească niciodată), filmele (la care va adormi prea obosit după o zi de muncă) şi hainele (ca să aibă cu ce se îmbrăca la serviciu). De obicei, traficul aglomerat e şansa lui de a vorbi la telefon cu prietenii şi de a asculta muzică.

STUDIU
Potrivit Sylviei Ann Hewlett, economist şi preşedinte a Center for Work-Life Policy, organizaţie americană care colaborează cu angajatorii pentru realizarea, promovarea şi implementarea unor politici care să crească productivitatea la locul de muncă în echilibru cu viaţa personală, cei pentru care slujba reprezintă aproape totul sunt angajaţi care duc munca la extremă. Într-o analiză a unui studiu la care au participat două milioane de salariaţi, publicat în Harvard Business Review, Sylviei Ann Hewlett, împreună cu economista Carolyn Buck Luce arată că peste jumătate dintre cei acaparaţi total de muncă lucrează peste 70 de ore pe săptămână, iar o zecime dintre ei depăşesc 100 de ore săptămânal.

AŞTEPTĂRI
Autoarele analizei susţin că mulţi cred că, dacă vor lucra mai mult, vor reuşi, în timp, să aibă un program mai normal. Însă cei muncitori sunt promovaţi, responsabilităţile lor cresc şi, o dată cu acestea, cresc şi orele de muncă. Astfel că, peste 60% dintre persoanele cu venituri mari lucrează peste 50 de ore pe săptămână. Dacă se adaugă şi durata deplasării până la serviciu, într-o zi "normală" de lucru un angajat pleacă de acasă la 7 dimineaţa şi se întoarce acasă la 9 seara timp de cinci zile pe săptămână.

VINOVAŢI
În majoritatea cazurilor, vina principală pentru programul prelungit o poartă angajaţii înşişi, care spun că-şi iubesc prea mult munca. Majoritatea femeilor participante la studiu au susţinut că îşi vor reduce programul de lucru. Bărbaţii însă intenţionează acest lucru într-o măsură mai mică. Este o problemă de psihologie: bărbaţii nu pot recunoaşte prea uşor că nu pot face faţă volumului mare de muncă.