Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Chiar dacă angajarea pentru o perioadă determinată și munca temporară pot părea foarte asemănătoare, diferențele dintre acestea două sunt fundamentale. Atât munca pentru o perioadă determinată, cât și munca temporară, pot fi desfășurate pentru o perioadă de 36 de luni, conform Art. 84 alineatul 1 și Art. 90 alineatul 2 din Codul Muncii.
Perioada determinată
Un angajator poate încheia, cu același angajat, doar 3 contracte de muncă pe perioadă determinată, pe o perioadă de 36 de luni, conform Art. 82, alineatul 4, din Codul Muncii. Alineatul 5 al aceluiași articol menționează: „Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive și nu pot avea o durata mai mare de 12 luni fiecare.”
Astfel, dacă angajatorul încheie un contract de muncă pe o perioadă determinată de 3 luni, perioada cel mai des întâlnită în astfel de cazuri, și dorește să încheie un nou contract de muncă pe perioadă determinată, cu aceeași persoană, imediat sau la mai puțin de 3 luni de la încheierea primului contract, pe o perioadă de cel mult 12 luni, după expirarea acestuia mai poate fi încheiat doar încă un contract, tot pentru cel mult 12 luni.
De fapt, perioada în care cele două părți colaborează este de 27 de luni, și nu de 36. Dacă activitatea angajatorului este de așa natură încât, periodic, are nevoie de suplimentarea efectivului de angajați, contractele de muncă pe perioadă determinată îl limitează.
Munca temporară
În cazul muncii temporare, numărul de contracte de punere la dispoziție dintre agentul de muncă temporară, utilizator și salariatul temporar nu este limitat.
Conform Articolului 90, alineatul 2, din Codul Muncii: „Durata misiunii de muncă temporară poate fi prelungită pe perioade succesive care, adăugate la durata inițială a misiunii, nu poate conduce la depășirea unei perioade de 36 de luni.” Astfel, indiferent de perioada primului contract de punere la dispoziție, că aceasta este de 1 lună sau 24 de luni, după expirarea acestuia mai pot fi încheiate un număr nelimitat de contracte de punere la dispoziție, până la atingerea în cuantum de 36 de luni.
Practic, în cazul muncii temporare, colaborarea dintre utilizator și salariatul temporar poate fi desfășurată pe o perioadă de 36 de luni, fără alte restricționări. Indiferent de periodicitatea cu care utilizatorul are nevoie de suplimentarea efectivului de angajați, sistemul de muncă temporară oferă flexibilitatea de care are nevoie pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime.
