x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Recalculare pensii. Ce venit va avea un pensionar după 45 de ani de muncă

Recalculare pensii. Ce venit va avea un pensionar după 45 de ani de muncă

de Redacția Jurnalul    |    30 Ian 2024   •   17:15
Recalculare pensii. Ce venit va avea un pensionar după 45 de ani de muncă

Există o formulă prin care orice pensionar poate afla singur, acasă, pensia care îi va reveni după recalculare.

Ce pensie va primi un pensionar care a muncit pe un salariu mediu de 2.000 de lei pe lună? Vom analiza trei contribuții: 25 de ani, 35 și 45 de ani.

Aceşti pensionari au avut acelaşi salariu net de 2.000 de lei lunar, dar au înregistrat stagii diferite de cotizare. Unul a muncit 25 de ani, altul 35 de ani, iar cel de al treilea a muncit 45 de ani.

Cum se calculează punctajul lunar

Conform legii, "punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv".

Venitul brut lunar care se ia în calcul este de 6.789 de lei. Așadar, punctajul lunar se obține împărțind salariul lunar brut obținut la 6.789. La acesta se adaugă punctele aferente fiecăreia din cele 12 luni și se va împarți la 12.

Un salariu net de 2.000 de lei se obține dacă cel brut a fost 3.550 de lei. Prin împărțire la 6.789 se va obține un punctajul de 0,52. În prezent, valoarea punctului de pensie este de 81 de lei.

În cazul pensionarului care a muncit 25 de ani, cu un salariu net de 2.000 de lei. Pentru acesta, pensia care va rezulta este 25 de ani X 0,52 X 81 lei. Rezultă o pensie de 1.300 lei, lunar, scrie tvrinfo.ro.

Pentru pensionarul care a muncit 35 de ani pe un salariu net de 2.000 de lei, calculul va fi următorul: 35 de ani x 0,52 = 18,2 puncte.

Conform noii legi, la aceasta se adaugă așa numitele punctele de stabilitate: 5×0,5+5×0,75=6,25. Fără aceste puncte de stabilitate, pensia rezultată ar fi fost, în cazul unui punct de pensie în valoare de 81 de lei, de 1.474 lei. Luând însă în calcul și punctele de stabilitate, la cele 18,2 puncte rezultate după calculul celor 35 de ani de muncă, se mai adaugă încă 6,25, ceea ce duce la 24,45 și la o pensie de 1.930 lei.

Număr de puncte: 35 X 052 puncte = 18,2 puncte. La care se adaugă puncte de stabilitate 5X 0,5 + 5 X 0,75 = 6,25. Total puncte: 24,45 X 81 lei punctul de referință = 1.930 lei

Pentru pensionarul de 45 de ani cu un salariu net de 2.000 de lei, calculul în felul următor: 45 ani X 0,52 = 23,4, la care se adaugă puncte de stabilitate:  5X 0,5 + 5 X 0,75 + 5X1 = 11,25. În total, 34,65 puncte x 81 lei, rezultă o pensie de 2.800 lei.

Formula de calcul

Ca o concluzie, formula de calcul a pensiei după recalculare este următoarea: Pensia = VPR (valoarea punctului de referință) x Numărul total de puncte.

VPR  = 81 lei

Număr total de puncte al pensionarului = punctele de contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate şi necontributive.â

Calcul puncte de stabilitate

Punctele de stabilitate se acordă celor care au muncit mai mult de o perioadă de 25 de ani. Se acordă 0,50 puncte pentru fiecare an, pentru anii din intervalul 26 – 30 de rămânere în muncă, inclusiv; 0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35, inclusiv; 1 punct/an, pentru anii din intervalul 36 – 40 ş.a.m.d.

La acestea se adaugă și: 0,25 de puncte pentru fiecare an la grupa a II-a de muncă (20 lei în plus pe an) și 0,5 puncte pentru fiecare an la grupa I de muncă (40 lei în plus la pensie), potrivit antena3CNN.

×
Subiecte în articol: pensie recalculare pensionar munca