x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii România este pe ultimul loc în UE la contractele de muncă temporară

România este pe ultimul loc în UE la contractele de muncă temporară

20 Noi 2019   •   11:38
România este pe ultimul loc în UE la contractele de muncă temporară

Ponderea contractelor de muncă temporară în Uniunea Europeană era de 13,6% din totalul contractelor de muncă în trimestrul al doilea al acestui an, statele membre cu cea mai mică pondere a contractelor de muncă temporară fiind România şi Lituania, ambele cu 1,5%, arată datele Eurostat.

La polul opus, peste un sfert din angajaţii din Spania (26,4%) şi mai mult de unul din cinci angajaţi din Polonia (22,2%), Portugalia (21%) şi Olanda (20,5%) aveau un contract de muncă temporar în al doilea trimestru al acestui an.

Alte state membre UE cu o pondere mică a contractelor de muncă temporară sunt Letonia (3,1%), Estonia (3,4%), Bulgaria (4,1%) şi Marea Britanie (5,1%).

La nivelul Uniunii Europene, în ultimii 17 ani ponderea contractelor de muncă temporară a fluctuat între 12,6% din numărul total al angajaţilor în primul trimestru din 2003 şi 13,6% în trimestrul al doilea al acestui an, vârful de 14,7% fiind atins în ultimul trimestru din 2006.

Un număr de 26 milioane de angajaţi cu vârsta între 15 şi 64 de ani avea un contract de muncă temporară în Uniunea Europeană în al doilea trimestru al acestui an, adică 13,6% din numărul total al persoanelor angajate. Contractele temporare sunt mai comune în rândul femeilor (14,2%) decât în cazul bărbaţilor (13,2%).

De asemenea, în perioada aprilie-iunie 2019, în UE aproape opt milioane de tineri sau 42,8% dintre angajaţii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani erau angajaţi pe baza unui contract de muncă temporară, comparativ cu 11,6% în cazul angajaţilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 54 ani şi 6,5% dintre cei cu vârsta între 55 şi 64 de ani.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: contracte de munca temporara