x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Se discută iar salariile bugetarilor

Se discută iar salariile bugetarilor

de Diana Scarlat    |    18 Iun 2009   •   00:00

Discuţiile grupului de lucru care dezbate principiile viitoarei legi unitare a salarizării ar trebui să ajungă astăzi la final.



Partenerii sociali, respectiv reprezentanţii Guvernului, ai patronatelor şi ai sindicatelor, se mai întâlnesc o dată la Ministerul Muncii, pentru a dezbate rezultatele obţinute în urma discuţiilor la nivel de experţi, cu fiecare minister în parte.

Ultima întâlnire a grupului de lucru, care a avut loc marţea trecută la Ministerul Muncii, s-a terminat în coadă de peşte, ca şi cele precedente, stabilindu-se atunci doar calendarul dezbaterilor cu reprezentanţii ministerelor. Aceste întâlniri bilaterale s-au încheiat vineri, iar astăzi ar trebui să se ajungă la un consens în privinţa viitoarei legi.

Data finalizării proiectului legislativ al salarizării unitare este 20 iunie, iar întâlnirea de astăzi este decisivă, mai ales dacă ţinem cont de declaraţia premierului, care şi-a anunţat demisia în cazul nerespectării termenului-limită. "Am garanţia că vom respecta calendarul pe care ni l-am propus", declara, cu optimism, secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, la întâlnirea de săptămâna trecută.

PREVEDERI
Salariul minim pe economie ar trebui să ajungă la 50% din salariul mediu pe economie până în 2014, iar salariile cuprinse în grila unică ar putea fi acordate peste cinci-şase ani, conform declaraţiilor ministrului Muncii, Marian Sârbu. Proiectul legislativ stabileşte o ierarhie a funcţiilor din sistemul bugetar, astfel încât veniturile lunare nu pot depăşi de 15 ori valoarea salariului minim pe economie.

Sistemul de calcul este stabilit însă cu necunoscute, din declaraţiile participanţilor la grupul de lucru reieşind că nu sunt nici măcar bani pentru majorări salariale în următorii ani. Chiar dacă proiectul ar fi finalizat până mâine, legea salarizării unitare rezolvă doar la nivel teoretic problema reformei impuse de Banca Mondială şi de Fondul Monetar Internaţional, aplicabilitatea acesteia rămânând sub semnul întrebării. Iar dincolo de toate dezbaterile pe marginea grilei unice, rămân încă mulţi bugetari păguboşi pentru buzunarele noastre pe lângă viitoarea lege.

Lipsesc angajaţii regiilor autonome, ai BNR, ai CFR şi ai altor instituţii care obţin venituri independente de stat, multe având datorii istorice foarte mari. Veniturile lor rămân în continuare la bunul plac al directorilor.

×