x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Vești bune pentru români. Pensionarii ar putea primi alte bonuri alimentare

Vești bune pentru români. Pensionarii ar putea primi alte bonuri alimentare

de Redacția Jurnalul    |    27 Mar 2023   •   10:45
Vești bune pentru români. Pensionarii ar putea primi alte bonuri alimentare

Pensionarii ar putea primi mai multe bonuri pentru alimente în acest an, potrivit unei propuneri legislative depusă în Parlamentul României.

Deputatul PSD, Gabriel Zetea vrea creșterea punctului de pensie. 

"La ultima întâlnire pe care am avut-o cu Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Maramureș, reprezentanții vârstnicilor din județ m-au mandat să vă rog să vă aplecați și mai mult privirea spre problemele cu care părinții și bunicii noștri se confruntă și să identificați, alături de decidenți, soluții care să vină și mai mult în sprijinul acestei categorii sociale.

În calitate de parlamentar de Maramureș vin spre dumneavoastră, domnule ministru, cu rugămintea de analiza propunerile pe care pensionarii maramureșeni le fac și, dacă este posibil, să inițiați măsurile ca aceste propuneri să poată fi concretizate. 

Cea mai arzătoare problemă rămâne, așa cum știm cu toții, contravaloarea punctului de pensie. 

Dorința pensionarilor este ca valoarea acestui punct să echivaleze cu 45% din salariul mediu brut pe economie, iar prin majorările succesive care au fost făcute, am convingerea că, în viitor, vom reuși să aducem pensiile românilor la un nivel tot mai ridicat, care să ofere fiecărui român siguranța unui trai mai bun.

O a doua propunere este cea privind eliminarea inechităților în sistemul public de pensii, fapt care, potrivit Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Maramureș s-ar putea realiza prin recalcularea tuturor pensiilor în conformitate cu Legea 127/2019. 

Potrivit reprezentanților vârstnicilor, calculul pensiilor în anul 2023 cu indicele de corecție 1,41 produce și alte inechități pe lângă cele existente în sistemul public de pensii.

A treia propunere a pensionarilor este ca noua lege a pensiilor să fie unică și valabilă pentru toate categoriile de sociale, iar până la atingerea acestui deziderat se propune aplicarea sistemului progresiv de impozitare", spune deputatul PSD, Gabriel Zetea.

Cupoanele de călătorie nefolosite în acest an ar putea fi preschimbate în bonuri pentru alimente. 

"Alte probleme care preocupă pensionarii și soluțiile care ar putea fi aplicate în cazul lor fac referire la cupoanele de călătorie neutilizate, care ar putea fi compensate cu bonuri valorice pentru alimente, dar și la prețul biletelor de tratament care ar putea include, în costul lor, și transportul în/din stațiune. 

Domnule ministru, anual, în România se aruncă peste 2 milioane de tone de mâncare. În acest sens s-ar putea găsi o variantă ca aceste produse să fie comercializate la un preț modic în supermarket-uri sau să fie donate cantinelor sociale, iar beneficiarii să fie cei mai năpăstuiți dintre români. 

În ceea ce privește cupoanele de călătorie, pensionarii arată că nu toți beneficiarii sistemului public de pensii ajung să le folosească, fapt pentru care se propune ca, la final de an, contravaloarea acestor tichete să fie compensată cu bonuri valorice pentru alimente.

Nu în ultimul rând, în comunitățile din mediul rural sunt tot mai puțini medici, iar multe persoane sunt private de șansa la un tratament pentru că cel mai apropiat spital este la o distanță de zeci de km. 

În acest sens, domnule ministru, poate există o variantă de impulsionare a cadrelor medicale care acceptă să lucreze în aceste localități, prin oferirea unor stimulente financiare.

În speranța că îmi veți răspunde punctual la propunerile transmise, pentru a putea, la rândul meu, să transmit mesajul domniei voastre pensionarilor din Maramureș, vă asigur de întreaga mea prețuire și vă felicit pentru munca pe care o depuneți cu profesionalism în fruntea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale", a explicat Gabriel Zetea.

×