x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piraeus România e de vânzare

Piraeus România e de vânzare

de Daniela Ivan    |    09 Iun 2017   •   18:21
Piraeus România e de vânzare
Sursa foto: LOUISA GOULIAMAKI/AFP/Getty Images

Cel mai mare grup bancar elen, Piraeus Bank, vrea să-şi vândă afacerile din Balcani (România, Bulgaria, Serbia, Albania şi Ucraina) şi să-şi reducă portofoliul de credite neperformante, a afirmat miercuri noul director general Christos Megalou.

Banca este prezentă pe piața din România de 15 ani şi deserveşte peste 300.000 de clienți, prin intermediul a 100 de sucursale. Piraeus România avea la finalul anului trecut depozite de 963 milioane de euro, în creştere cu 13% faţă de 2015. Conducerea din România a băncii a fost destul de agresivă în atragerea de depozite, în condiţiile în care nu s-a mai putut baza pe sprijinul băncii-mamă, care s-a cu probleme în Grecia. În schimb, stocul creditelor s-a contractat anul trecut cu circa 5%, până la 725 milioane de euro, pe fondul scoaterii creditelor neperformante din bilanţ.

Banca vrea să-şi vândă integral subsidiarele deținute în Bulgaria, România, Serbia, Albania și Ucraina şi să se concentreze exclusiv pe cele din Grecia. ”Viziunea noastră este să fim cea mai credibilă bancă din Grecia. Planul nostru strategic are sens”, a spus ieri Megalou.

×
Subiecte în articol: pireuss romania