x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Carrefour şi Tesco se aliaza impotriva Amazon

Carrefour şi Tesco se aliaza impotriva Amazon

02 Iul 2018   •   11:26
Carrefour şi Tesco se aliaza impotriva Amazon

Retailerul francez Carrefour şi rivalul său britanic Tesco au anunţat crearea unei alianţe globale de achiziţii pe termen lung, în încercarea de a-şi reduce costurile. Este cel mai recent parteneriat din industria europeană de retail, afectată de sporirea concurenţei din partea gigantului american Amazon.

 

"Alianţa, ale cărei condiţii financiare nu au fost date publicităţii, va acoperi relaţiile strategice cu furnizorii globali în domenii cum ar fi serviciile de marketing, colectarea datelor, achiziţionarea comună a produselor propriilor lor branduri şi bunuri care nu sunt destinate revânzării", se arată într-un comunicat al Carrefour.

Alianţa, care urmează să fie aprobată oficial în următoarele două luni, exclude produsele proaspete, în timp ce fiecare companie va continua să lucreze cu partenerii de furnizare la nivel local şi naţional. "Această alianţă strategică dintre Carrefour şi Tesco reprezintă un acord major deoarece combină expertiza în domeniul achiziţiilor a doi lideri globali, cu strategii comune şi complementari în zonele geografice în care sunt prezenţi", a apreciat directorul general al Carrefour, Alexandre Bompard.

Tesco, cel mai mare retailer britanic cu vânzări de 51 de miliarde de lire sterline (67,2 miliarde de dolari) a fost restructurat de noul director general Dave Lewis după ce scandalul contabil din 2014 a dus la scăderea popularităţii. Ca parte a procesului de redresare, Tesco, care are operaţiuni în Europa de Est, Malaysia şi Thailanda, şi-a îmbunătăţit relaţiile cu furnizorii, sporind presiunile asupra rivalilor interni cu reduceri de preţuri.

Principalii rivali ai Tesco pe competitiva piaţă britanică sunt Sainsbury, Marks & Spencer, Morrison şi Asda, subsidiara gigantului american Wal-Mart, în timp ce grupul german Lidl înregistrează de asemenea o creştere semnificativă. Carrefour, cel mai mare retailer european, realizează majoritatea vânzărilor sale de 88 de miliarde de euro (102,5 miliarde de dolari) în Europa, în timp ce Brazilia este a doua sa mare piaţă după Franţa. Acordul cu Tesco exclude afacerile Carrefour din China şi Polonia.

Luna trecută, grupul francez Carrefour s-a aliat cu Google pentru a-şi majora afacerile online pe piaţa internă, unde rivalele sale au lansat deja ofensive în domeniul comerţului electronic. În martie, Casino a devenit primul retailer francez care a fost de acord să vândă produse pe Amazon şi a încheiat un parteneriat cu firma britanică Ocado pentru livrări la domiciliu. Carrefour şi Google au anunţat că vor deschide în această vară un laborator de inovaţii în Paris, în parteneriat cu Google Cloud, pentru a face cercetări în domeniul inteligenţei artificiale care poate fi folosită în serviciile de consum.

De asemenea, Google va lansa programul G Suite la întregul grup Carrefour şi la cei 160.000 de angajaţi. Recent, noul director general al Carrefour, Alexandre Bompard, a prezentat un plan strategic de relansare a activităţii, ce prevede reducerea costurilor, mii de concedieri şi majorarea investiţiilor în comerţul electronic, pe fondul concurenţei venite de la Amazon, dar şi noi parteneriate în China.

Carrefour, cel mai mare retailer european şi al doilea la nivel mondial după Wal-Mart, va renunţa la aproximativ 2.400 de angajaţi din Franţa, printr-o schemă de plecări voluntare. În Franţa, Carrefour este cel mai mare angajator din sectorul privat, aici lucrând 115.000 dintre cei 384.000 de angajaţi la nivel global. De asemenea, vor fi vândute mai multe produse organice, ţinta până în 2022 fiind triplarea vânzărilor pe acest segment, la cinci miliarde de euro.

Compania va accelera dezvoltarea online, pentru a ajunge în Franţa la o cotă de piaţă de 20% a vânzărilor alimentare online, şi va deschide în marile oraşe cel puţin 2.000 de magazine de proximitate în următorii ani. Investiţiile în comerţul electronic vor ajunge la 2,8 miliarde de euro (3,43 miliarde de dolari) până în 2022. În urma măsurilor de restructurare, Carrefour speră să facă economii anuale de două miliarde de euro (2,45 miliarde de dolari) până în 2020.

Carrefour, prezent şi pe piaţa din România, a înregistrat în 2017 pierderi nete de 531 de milioane de euro, în principal ca urmare a unor deprecieri de active în valoare de 1,3 miliarde de euro. În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri 'Carrefour', 218 supermarketuri (203 magazine 'Market' şi 15 magazine 'Express Orange'), 42 de magazine de proximitate 'Express', zece magazine de proximitate 'Contact', un magazin de comerţ online. AGERPRES

×