x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri S-a lansat pașaportul medical. Abonament pentru angajați împotriva Sars-Cov-2

S-a lansat pașaportul medical. Abonament pentru angajați împotriva Sars-Cov-2

de Luciana Cocoș    |    14 Mai 2020   •   10:51
S-a lansat pașaportul medical. Abonament pentru angajați împotriva Sars-Cov-2

Revenirea angajaților la muncă după starea de urgență într-un mediu sigur este un hop pe care multe companii îl au de trecut în această perioadă. Majoritatea se teme că odată cu relaxarea măsurilor, aceștia vor avea un factor de stres în plus, reprezentat de un potențial risc de contaminare. Un start-up lansat în urmă cu un an a lansat “Pașaportul Medical”, un serviciu de prevenție sub formă de abonament care include teste pentru detectarea anticorpilor SARS-CoV-2, consultații sau investigații în clinici, telemedicină nelimitată și acces la dosarul medical electronic, direct din aplicație.


 
Companiile care vor să-și protejeze angajații și să elimine riscul de contaminare la locul de muncă au acum la dispoziție o soluție nouă pe piața din România. “Pașaportul medical” a fost lansat de compania SanoPass, prima soluție 100% digitală pentru abonamente medicale în clinici și cabinete independente. “Pașaportul medical” a luat naștere în urma discuțiilor purtate în ultima lună cu peste 200 de angajatori din aproape toate industriile. Analizele oferite în pachetul de prevenție includ mai multe tipuri de teste pentru evaluarea deficiențelor sistemului imunitar printre care și cel referitor la SARS-CoV-2. Atât noi, cât și medicii din clinicile partenere, Guvernul României și Organizația Mondială a Sănătății încurajăm efectuarea testelor de imunitate. Mai mult, este important ca angajatorii să ofere posibilitatea efectuării de teste serologice, esențiale pentru realuarea activității în condiții de siguranță și identificarea cazurilor asimptomatice” spune Andrei Vasile, cofondator SanoPass. Pachetul de prevenție mai include, pe lângă testele menționate, consultații și analize, investigații în clinici, dosar medical și acces nelimitat la telemedicină, toate într-o singură aplicație. Compania a ținut cont și de situațiile financiare dificile pe care companiile le au în această perioadă și a decis să susțină accesul la servicii medicale de prevenție pentru 5.000 de beneficiari la un cost de 20 lei pe lună. Pașaportul medical poate fi oferit complementar asigurărilor de sănătate sau abonamentelor deja contractate. Și tot pentru a veni în sprijinul companiilor, SanoPass oferă o caracteristică unică în piața din România: banii înapoi pentru serviciile neutilizate într-un an din cadrul abonamentelor.

 

Model unic de business, creștere rapidă

Andrei Vasile și Mihai Vădan sunt doi tineri antreprenori care au avut curajul să vină cu o idee inovatoare pe piața serviciilor destinate sănătății. În urmă cu un an, ei au lansat businessul cu  abonamente medicale de prevenție oferite de angajatori ca beneficii angajaților. “Ideea SanoPass s-a născut în urma unor nemulțumiri personale legate de timpul mare de așteptare pentru programări și lipsa proximității în cazul abonamentelor medicale emise de către clinicile mari. Curajul să fac pasul spre antreprenoriat mi l-a dat Mihai Vădan, cofondator SanoPass, care avea deja experiență în conducerea unei microîntrepinderi”, povestește Andrei Vasile.


“În primele luni ne-am ocupat doar de planificare, crearea fluxurilor operaționale, infrastructura, definirea produsului și dezvoltarea platformei, iar în mai 2019 am lansat aplicația SanoPass, care în scurt timp a ajuns cea mai mare platformă de optimizare a serviciilor medicale oferite angajaților”, mai spune cofondatorul SanoPass. Ideea celor doi tineri a prins repede în piață, iar în mai puțin de un an de la lansare, firma a avut rezulate uimitoare, reușind să atragă finanțări esențiale pentru dezvoltare. “Într-un an de la momentul lansării platformei, împreună cu echipa SanoPass am reușit să construim un model de business unic, să intrăm într-o piață cu peste 1,6 milioane de beneficiari, să formăm o rețea de peste 600 de clinici partenere și acoperire națională, să fim prezenți la aproape toate evenimentele de HR, să fim premiați pe diferite scene și evenimente dedicate start-up-urilor. Pentru a putea mări echipa comercială și a investi în continuare în dezvoltarea produsului și în promovare, am atras o finanțare de aproximativ 2 milioane de lei de la Cleverage VC (Sergiu Neguț, Wargha Enayati, Voicu Oprean, Alex Popescu), Founders Bridge (o echipă mixtă de antreprenori români și suedezi) și de la platforma de Equity crowdfunding SeedBlink, unde am întâlnit niște oameni deosebiți”, mai spune Andrei Vasile. Aplicația SanoPass are de curând și o nouă interfață ce conține o serie de elemente inovative, precum autentificare prin biometrie și dosar medical electronic. Iar planurile antreprenorilor pentru acest an sunt ambițioase. “Pentru 2020 ne dorim să creștem numărul de abonați cu cel puțin 12.000, oferind astfel acces cât mai multor persoane la servicii de prevenție medicală. De asemenea, ne-am propus ca în acest an să ne dezvoltăm rețeaua de clinici partenere pentru a ajunge de la mai mult de 600 de clinici în toată țara astăzi la cel puțin 1.000. Pentru anul viitor estimăm o dublare a numărului de abonați și ne vom intensifica eforturile de educare în sensul prevenției medicale”, susține Andrei Vasile. Echipa SanoPass este formată din 7 persoane, dar se va mări până la finalul anului cu încă 5 posturi în echipa comercială și în cea de operațiuni. “O primă decize pe care am luat-o odată cu instaurarea stării de urgență a fost aceea că nu vom trimite oamenii în somaj tehnic. În schimb, am turat la maximum motoarele în ceea ce privește dezvoltarea competențelor angajaților noștri și planificarea strategiei pentru perioada post-criză.” Antreprenorii estimează o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro pentru acest an.
 

Cum funcționează SanoPass
·       Compania oferă angajaților abonamente SanoPass;
·       Angajatul își creează cont în aplicație;
·       Angajatul alege clinica și specialitatea la care vrea să meargă;
·       Ajuns în clinică, angajatul validează vizită prin scanarea codului QR din recepție;
·       Are loc prestarea serviciilor medicale solicitate;
·       Pacientul primește rezultatele analizelor în dosarul medical din aplicație;

 

 Vedem în această criză o serie de oportunități generate de un grad mai mare de conștientizare din partea angajatorilor a importanței accesului la serviciile medicale de prevenție sub formă de abonament.
Andrei Vasile, cofondator SanoPass

 

Mediul antreprenorial va avea nevoie mai mult ca oricând de sprijinul autorităților prin asigurarea de stabilitate și previzibilitate din punct de vedere legislativ și prin continuarea măsurilor de digitalizare.

Andrei Vasile, cofondator SanoPass


 
Ghidul pentru imunitate

Pe lângă pachetele deja oferite, compania a realizat și un ghid care clarifică diferite aspecte legate de imunitate. “Românii sunt deja mai atenți cu sănătatea lor și vedem această preocupare în online și în traficul pe care l-a generat în ultima perioadă Ghidul pentru imunitate realizat de SanoPass împreună cu medici din clinicile partenere Emerald și Clinica Sante. Avem sute de descărcări ale ghidului în fiecare zi și acest lucru nu face decât să ne bucure. Oricine poate să descarce gratuit Ghidul pentru imunitate”, adaugă Andrei Vasile. Cu ajutorul acestui ghid, utilizatorii pot înțelege ce este imunitatea, cum poate fi îmbunătățită și cum prin ajutorul tehnologiei putem avea o viață mai sănătoasă.

×
Subiecte în articol: Sars-Cov-2