La 12 iulie 1909, in comuna Vitanesti, judetul Teleorman, se nastea marele filosof, poet, eseist, publicist si scriitor Constantin Noica. A fost al treilea copil al mosierului Grigore Noica si al Clementei (nascuta Casasovici). Parintii sai i-au asigurat o educatie aleasa. A absolvit scoala primara la Bucuresti, urmand gimnaziul la Liceul “Dimitrie Cantemir', aprofundanu-si ulterior studiile la Liceul “Spiru Haret'. Indragostit de literatura, a debutat in 1927 in revista liceului “Vlastarul', in perioada in care i-a fost profesor de matematica Dan Barbilian, nimeni altul decat poetul Ion Barbu. Dupa bacalaureat s-a inscris la Facultatea de Filosofie si Litere din Bucuresti, pe care a absolvit-o in 1931, intre profesorii sai aflandu-se si filosoful Nae Ionescu. Dupa anii de studentie, intre 1932-1934 a frecventat Societatea culturala “Criterion' si, cu toate ca multi prieteni de-ai sai au imbratisat cauza miscarii legionare, Noica a refuzat sa se alature acestui curent. In 1933 a fost student al Facultatii de Matematica, iar in primavara anului urmator a plecat la Paris, pentru un an, ca bursier al statului francez. In 1940 si-a sustinut la Bucuresti doctoratul in filosofie, apoi, in luna august a aceluiasi an va scoate din bani proprii, fara vreun sprijin editorial, un singur numar al revistei “Adsum'. In scurt timp avea sa plece la Berlin, ca referent de filosofie la Institutul Romano-German. Aici a ramas pana in 1944 , participand de mai multe ori la seminarul de filosofie al profesorului Martin Heidegger. In aceasta perioada insa, impreuna cu Constantin Floru si Mircea Vulcanescu, a editat patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu si anuarul “Isvoare de Filosofie'.
Vreme de 10 ani, lui Constantin Noica i s-a instituit domiciliu obligatoriu la Campulung Muscel, in 1958 fiind arestat, anchetat si condamnat la 25 de ani de munca silnica, fiindu-i confiscata intreaga avere. A fost inchis timp de 6 ani la Penitenciarul Jilava, desemnat “cap de lot' intr-un mare proces intentat elitei intelectuale romanesti, fiind gratiat in 1964. S-a angajat apoi cercetator la Centrul de Logica al Academiei Romane. In 1975, dupa ce s-a pensionat, s-a mutat la Paltinis, unde era vizitat de admiratorii si discipolii sai. A murit la 4 decembrie 1987 in urma unui stupid accident, dupa cum marturiseste fiica sa, Alexandra Noica Wilson, impiedicandu-se de marginea covorului din camera, fracturandu-si soldul, declansandu-i-se apoi un edem pulmonar. A fost inmormantat, asa cum a dorit, la Schitul Paltinis. “Tatal meu a murit cu doi ani inainte de revolutia din 1989, neapucand sa vada un eveniment la care putini romani se mai incumetau sa spere: caderea comunismului. Amintirile pe care le am despre tata tin de acea copilarie timpurie pe care am petrecut-o in Romania (...) cand, dupa zece ani de asteptare, mamei mele i s-a permis sa paraseasca tara, luandu-ne si pe noi (pe mine si pe fratele meu) cu ea. (...) Parintii mei au hotarat sa divorteze (...) astfel ca mama sa-si poata redobandi cetatenia britanica si sa poata pleca, impreuna cu mine si cu fratele meu, in Anglia. (...) Vacanta de vara era singura perioada din an cand il puteam vedea pe tata. (...) Chiar daca el nu avea voie sa paraseasca oraselul, trebuind sa se prezinte la Militia locala in mod regulat, pentru a dovedi autoritatilor ca nu parasise meleagurile, noua ni se permitea sa-l vizitam. (...) Tata nu ne-a spus niciodata cat l-a durut ostracizarea la care a fost supus ori interdictia de a mai publica vreo carte. Ca sa supravietuiasca la Campulung, la fel ca mama la Bucuresti, tata dadea lectii particulare de matematica, engleza si franceza, dar numai acelora in care avea incredere, caci oficial nu i se dadea voie sa obtina vreun venit', povesteste Alexandra Noica Wilson in volumul “Treziti-va, suntem liberi!'. Aceasta, impreuna cu mama – Wendy Muston si fratele – Razvan Noica (parintele calugar Rafail Noica) , avea sa ajunga, dupa grele incercari, la 18 septembrie 1955, pe peronul garii din Londra.