La 15 iunie 1889, Luceafarul se stingea pe pamant, ca sa se aprinda pentru totdeauna pe cerul neamului romanesc. Avea 39 de ani. Astazi se implinesc 123 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Ultimul romantic.
Oda (in metru antic)
Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei ’naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pan-in fund baui voluptatea mortii
Ne’nduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari...
Pot sa mai re’nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar in san, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma! (Mihai Eminescu)
Versurile sale infloresc in centrul universului nostru, al romanilor.
Iar cei care au lasat sa le patrunda, in suflet, macar o raza din lumina sa de astru, nu au cum sa nu sopteasca macar un vers scris de el, astazi, la 15 iunie.
In Cartea de impresii a Memorialului de la Ipotesti, locul in care, daca te lasi purtat de leganarea codrului sau de parfumul teilor, poti simti ca l-ai intalnit pe Mihai Eminescu, s-au scris multe cuvinte de iubire pentru Poet. Reactia vizitatorului este una de piosenie, aproape.
Pentru ca: "La zidirea Soarelui, se stie,/ Cerul a muncit o vesnicie,/ Noi, muncind intocmai, ne-am ales cu,/ Ne-am ales cu domnul Eminescu./ Domnul cel de pasare maiastra,/ Domnul cel de nemurirea noastra-Eminescu.(...)."
Poate cele mai frumoase versuri inchinate de un poet, Grigore Vieru, lui Mihai Eminescu. In ianuarie 1988, Grigore Vieru a ajuns, in sfarsit, in casa lui Eminescu: "Ai ajuns prea tarziu la mine, am ajuns prea tarziu la Tine, badie Mihai, Te rog sa ma ierti. Sunt fericit ca am, in sfarsit, norocul sa-mi lipesc lacrima inimii de aceasta eterna Icoana mereu nascatoare de noi si noi minuni romanesti". Grigore Vieru, 1.I.1988.
Un alt vizitator ii scria, intr-un stil familiar: "Dragul meu Mihail, am trecut sa vad ce mai faci. Am gasit fanul pus la uscat si mormintele parintilor tai, am vazut linistea verdelui si umanitatea impletita cu divinul din fiinta «argatilor tai». Imi este foarte dor de tine, dar sper sa ne vedem odata si odata ca sa putem sta de vorba mai mult decat data trecuta.... Voi veni langa tine plina de maci si de frumoase spice de grau. Asa ma vei recunoaste. Daca vei citi cuvintele mele, bucura-te, pentru ca te iubesc si te astept". Indescifrabil, 15 iunie 1995.
Eminescologul Petru Cretia scria, de data aceasta mai mult pentru vizitatori, dar poate si mai mult pentru cei care incearca sa-l transforme in colb si nu-i inteleg acea lumina de astru. "Ganditi-va la acei ultimi sase ani ai lui, ganditi-va cu durere si cu respect. Au fost ani de-a lungul carora Eminescu n-a mai fost Eminescu si in care Eminescu stia bine, cu o suferinta sfasietoare, ca nu mai este Eminescu. Dar in care nu stia, umilit de neputinta, ce va ramane din el, ca locul lui se va afla, pe veci, printre poetii cei mai puri si mai inalti ai lumii. Anii aceia au fost, dupa aspra lege a firii, rascumpararea unei prea mari arderi, a unei prea imbelsugate si strabatatoare respiratii, a unor prea mari, zadarnicite si zadarnice, iubiri, dintre care nu cea mai mica a fost pentru neamul lui. A trait atunci ca un om ingropat in nimicnicie, fara sa stie ca va invia spalat de tot raul lumii si ca, in eternitatea istoriei, toti ai lui, noi cu inaintasii si urmasii nostri, il vor iubi ca pe nimeni altcineva." 1 VIII ’91.
Il vor iubi... "Pentru ca noi, romanii, suntem prin nastere eminescieni, eu simt astazi emotia reintoarcerii la locul nasterii mele adevarate. Va multumesc printr-o plecaciune de suflet ca mi-ati oferit prilejul de a trai acest sentiment. Eusebiu Stefanescu, azi –15-iunie-2000."
Citind cartea de impresii am primit o lectie de patriotism si una de dragoste de Eminescu: "Orice roman trebuie sa treaca prin Casa Eminescu, fie cea din simtirea lui, din opera citita, fie cea din urmele lasate de Eminescu. Ferice de acei romani care au avut acest drept de la nastere – sa vina oricand la Ipotesti. Ferice de mine ca am ajuns aici. Va trebui sa fac altceva de azi inainte. Inca nu stiu bine ce anume. Dar stiu – ceva mai mult decat pana acuma. Valentina Butnaru, presedintele Societatii «Limba noastra cea romana» de la Chisinau.
Aug.2001".
Poate ca in fiecare an, la 15 iunie, pe la ora 16:30 (un martor povesteste ca la aceasta ora a murit Eminescu dupa ce ar fi fost lovit in cap cu o piatra), ar trebui sa se instituie minutul national de tacere. Spre aducere aminte.