140 de ani de la moartea Crăişorului Munţilor

"Ultima mea vointa! Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba tocma acuma cu intristare vad, ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac in nimica. Nu stiu cate zile mai pot avea; un fel de presimtire imi pare ca mi-ar spune, ca viitorul este nesigur. (...) Campeni, 20 Decemvrie 1850."

De la aceste ganduri, Avram Iancu a mai trait 22 de ani. Ani in care a fost umilit de autoritati, apoi s-a imbolnavit si a trait ratacind prin munti, cantand din fluier. Avea sa se stinga la 10 septembrie 1872. Cu fluierul langa el. Fruntasii romani, cu toate riscurile, il declara mort al natiunii si ii fac funeralii nationale. Muntii rasunau de jale. L-au inmormantat la 13 septembrie, in cimitirul din Tebea, asa cum si-a dorit, la umbra gorunului lui Horea. "Brazii si stejarii plang si suspina muntii, caci a murit decoarea (podoaba), mandria lor Iancu; il plang muntenii, nedespartitii sai soti de arme(...) Il plange Ardealul, scumpa sa patrie, si poporul roman, pentru al carui nume, libertate si existenta a purtat spada romana si a bagat frica si respect in oasele boierilor si ale negrilor dusmani; si natiunea intreaga, de la mare pana in munti, este in doliu si varsa lacrimi la scumpul sicriu, scria Ziarul Federatiunea.

Poporul lui, care a venit la funeraliile sale, a plans in hohote cantand Marsul lui Iancu si cantece nationale. Din volumul "Avram Iancu de Stefan Pascu, Editura Meridiane, 1972". A fost depus in pamant in salve de tun. In cartea mortilor, din Vidra de Sus, este inregistrat asa: "Avram Iancu, Eroul Romanilor".

Memorabila personalitate a lui Avram Iancu, cel care facuse sa renasca mandria si speranta romanilor din Transilvania, la 1848, a fost portretizata cu iubire si durere de un alt mare luptator pentru Natiunea Romana, Octavian Goga. "Din primele zile ale fierberii din Ardeal s-a ivit pe planul intai, alaturi de dansii, silueta tanarului din Campeni(...) Avram Iancu descindea cu o structura sufleteasca particulara. Urmasul lui Horia aducea cu sine mandria aspra a motilor, acea pornire furtunoasa de plata si rasplata care inrosise odata crestele muntilor cu focul revolutiei.(...) Firea lui Iancu, caracterul distinct si unic al taranului de la Vidra, a smuls de la inceput miscarea de la patruzeci si opt din ogasa batatorita a suplicatiunilor seculare catre «prea-inaltatu cezaro-craiesc scaun» si i-a dat un caracter revolutionar.(...) Acest tanar de douazeci si cinci de ani, cu graiul raspicat si scurt, cu sclipiri de otel in adancul ochilor albastri, si-a dat seama ca numai armele pot hotari intr-un proces de veacuri, care a batjocorit pana la sange plebea napastuita. La adunarea de pe Campul Libertatii in 3/15 mai la Blaj, Iancu a venit in fruntea motilor organizati militareste, gata sa infranga orice val inoportun de cumintenie iobageasca. (…) Inalta prevedere politica a lui Saguna si cumpatul diplomatic al inteleptului arhiereu, unite cu viziune istorica a lui Simeon Barnutiu, se completau admirabil cu acest om de actiune, care in comitetul de la Sibiu, intr-o memorabila sedinta prelungita de calcule si temeri a taiat scurt discutiile savante: «Domnilor, vorbiti inainte, eu plec in munti si fac revolutie!»

Ce-a urmat se stie. E prima noastra afirmare a ideii de libertate politica, cea dintai campanie ostaseasca in razboiul de neatarnare. (...). Ca impinsi de o chemare magica, i-au roit imprejur ciubararii si ciobanii din vaile Crisului si ale Ariesului.(...) Toata vremea, Iancu a fost comandantul necontestat, adorat de multime. Oastea lui n-a cunoscut o clipa de infringere."

Si in ultimii ani de viata, Craisorul Muntilor era iubit ca un sfant. "Motii alergau la el sa-i atinga genunchii ca pe niste moaste si zdrentele lui ca pe o binecuvintare. Avram Iancu scotea un fluier de cires si canta marsul lui: Astazi cu bucurie romanilor veniti/ Pe Iancu in campie cu totii il insotiti!.."

Apoi Iancu s-a dus...

"Gorunul ploua de atunci cu frunze, taranii ii canta in balade la coarnele plugului, iar istoria noastra invata din religia lui..." – Octavian Goga