Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Elena Vacarescu ar fi putut fi regina daca nu s-ar fi opus chiar romanii ei. A fost logodita cu printul mostenitor Ferdinand, cel care se va casatori, in cele din urma, cu Maria de Edinburg, din Familia Regala a Angliei.
Elena Vacarescu s-a nascut la 21 septembrie 1864, la Bucuresti. Era fiica lui Ioan Vacarescu, diplomat, si a Eufrosinei Falcoianu, care se tragea din marele neam boieresc din Oltenia. Dar si nepoata poetului Iancu (Enachita) Vacarescu. Se poate spune ca avea radacini bune pentru ceea ce va deveni. Copilaria, tineretea si alte momente din viata sa le-a petrecut la conacul Vacarestilor din apropiere de Targoviste. O constructie superba, cu o gradina moderna, cu multi arbori ornamentali. Si mai era un lac, in care ii placea Elenei sa se scalde. Poate ca au inspirat-o toate acestea atunci cand a scris poezie. Astazi, totul este o ruina. Doar lacul si legendele ramase agatate printre ramurile copaiclor ornamentali salbaticiti mai amintesc de faimosul neam al Vacarestilor.
De acolo, de la conacul Vacaresti, a fost chemata la palatul regal, in 1888, chiar de Regina Elisabeta. Elena a devenit domnisoara de onoare a Reginei, care a iubit-o ca o mama. In prezenta Elisabetei, tanara s-a logodit cu principele Ferdinand, nepotul Regelui Carol I. Casatoria celor doi nu a avut loc, din ratiuni politice, dar pasiunea a ramas mult timp in sufletele lor.
Elena Vacarescu s-a stabilit in Franta. A trait intr-un mediu intelectual, a studiat intens, a scris mult, in franceza, a tradus din poetii romani (Eminescu, Goga, Blaga si altii). In 1922 a fost numita delegat al Natiunilor Unite (viitoarea ONU), in 1925 a fost prima femeie primita in Academia Romana, iar in 1927 a primit Legiunea de Onoare din partea presedintelui Frantei. A murit la 17 februarie 1947.
A facut parte din triada de aur a boieroaicelor intelectuale: Martha Bibescu, Anna de Noailles-Brancoveanu, Elena Vacarescu.
Zoe Dumitrescu-Busulenga a realizat un scurt portret al scriitoarei:
"Elena Vacarescu avea sa impuna un nume si o reputatie romaneasca pe supraexigenta scena a culturii franceze. Cuvantul acestei romance a rasunat, plin de pondere, in numeroase imprejurari. Cu eleganta unei oratorii subtiri, Elena Vacarescu a fost conferentiara mult pretuita a Parisului pe subiecte de literatura si arta dintre cele mai diverse. Farmecul ei avea virtuti cu totul iesite din comun, desi aceea care-l radia nu era deloc frumoasa. Dar delicatetea si discretia prezentei, simtul nuantelor, o intuitie superioara a sufletului omenesc, intelegerea artei cu o ascutime rara a sensibilitatii au facut din Elena Vacarescu o personalitate in adevaratul sens al cuvantului, apropiind-o de cei mai mari artisti si oameni de cultura ai timpului, de Eleonora Duse si de Rabindranath Tagore, de pilda.
N-a fost o mare poeta, ci o receptivitate deschisa la orice manifestare de arta autentica, un om de gust si de calda vibratie a inimii. Si niciodata nu si-a uitat tara. Nici in volumele ulterioare unde rasuna ecourile romanesti in variate ipostaze (in Le Rhapsode de la Damovitza – 1898; Nuits d’Orient – Folklore Roumain; Cobzar etc.), Elena Vacarescu n-a abandonat temele, motivele, modul de expresie al sensibilitatii poporului sau".
(Zoe Dumitrescu – Busulenga – Cuvant inainte la volumul "Versuri – Elena Vacarescu, Ana de Noailles", 1971, Editura Albatros)
Destinul meu
Elena Vacarescu
Pe-o seara clara am vazut venind
Destinul meu pe-o mare de argint.
Era un om cu-o frunte stravezie
Ce, vesel, suridea in vijelie.
Si se uita-ncruntat fara de mila
La valul de lopeti sucit in sila.
Privea fara un pic de induiosare
Sarmana luna si-a ei disperare.
Privea in fata, neincredintat,
Un cer de seara, binecuvintat.
Privea fara sa spuna un cuvint
Cum valul lacrima, purtat de vint.
Privea, fara de frica nimanui
Inima-i tare, inima lui.
Citește pe Antena3.ro
