x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar 17 decembrie 2007

17 decembrie 2007

de Ramona Vintila    |    17 Dec 2007   •   00:00

Este ziua 351 a anului ● Au mai rămas 14 zile
Este a 34-a zi a Postului Crăciunului. ● Au mai rămas 7 zile



Este ziua 351 a anului ● Au mai rămas 14 zile
Este a 34-a zi a Postului Crăciunului. ● Au mai rămas 7 zile


Soarele

Răsare la 7:46 ● Apune la 16:37

Luna

Răsare la 12:12
Primul pătrar (Luna in creştere) 17 decembrie ● Lună plină24 decembrie ● Ultimul pătrar (Luna in descreştere) 31 decembrie ● Lună nouă 9 ianuarie


Sărbătoare creştină

Pomenit astăzi de creştinii ortodocşi, Sfăntul Proroc Daniel este unul dintre cei patru mari proroci ai Vechiului Testament. Acolo a fost apreciat pentru inţelepciunea sa de regele Nabucodonosor, căruia ii explica visele. A fost aruncat in groapa cu lei, dar Dumnezeu l-a scăpat nevătămat. Profeţiile sale se referă la timpul venirii lui Mesia, al invierii morţilor şi al judecăţii universale, de la sfărşitul lumii. De asemenea, anunţa apariţia antihriştilor, inclusiv a "fiarei" Apocalipse. In limba ebraică "Daniil" inseamnă "Judecătorul (apărătorul) meu este Dumnezeu".

● Calendar creştin-ortodox: Sfăntul Proroc Daniel şi sfinţii trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail

● Calendar romano-catolic: Sf. Lazăr din Betania; Sf. Olimpia

● Calendar greco-catolic: Sf. Daniel, profet; Sf. Anania, Azaria şi Misael


S-a intămplat azi

In Romănia
● 1863 - Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă "Legea secularizării averilor mănăstireşti"; in urma aplicării acestei legi, un sfert din teritoriul ţării reintrăin patrimoniul statului;
● 1875 - Se infiinţează la Bucureşti de către marii proprietari de imobile, cu sprijinul statului, "Societatea de credit urban Bucureşti";
● 1922 - Se formează un guvern de orientare conservatoare, condus de Take Ionescu, şeful Partidului Conservator-Democrat (in urma demisiei guvernului Averescu, la 13 decembrie);
● 1989 - Demonstraţie de forţă a armatei la Timişoara. La miezul nopţii, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor; sunt ucişi şi răniţi copii, tineri, femei.

In lume
● 1903 - A avut loc in Kitty Hawk, statul american Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decăt aerul,
realizat după planurile fraţilor Orville şi Willbur Wright.

Născuţi la 17 decembrie
● 1893 - Erwin Piscator, regizor. Infiinţează in SUA "The Dramatic Workshop", una dintre cele mai bune şcoli de teatru; i-a avut ca elevi pe Marlon Brando şi pe Tennessee Williams (m. 1966);
● 1975 - Milla Jovovich, top-model şi actriţă.


Credinţe populare, tradiţii, semne

La Crăciun şi la Anul Nou, bătrănii satelor apreciază prin ingenioase mijloace lunile anului bogate sau sărace in precipitaţii. Aceste prognoze meteorologice sunt numite calendare: din foi de ceapă, de pită, din coji de nucă, din cărbuni aprinşi. Cel mai cunoscut este calendarul din foi de ceapă. Tehnica ghicitului in calendarul de ceapă cuprinde mai multe operaţiuni: tăierea unei cepe mari in două părţi egale; alegerea unui număr de 12 foi (cupe) de ceapă; curăţarea pieliţei de pe faţa interioară; botezarea foilor de ceapă cu numele lunilor anului; punerea sării pisate in cupe, in cantităţi egale; aşezarea lunilor anului in rănd, incepănd cu ianuarie şi incheind cu decembrie, in cămară sau intre ferestrele locuinţei. Dimineaţa se citeau, după cantitatea de apă strănsă in cupele foilor de ceapă, lunile ploioase sau secetoase ale anului. Pentru prognozele meteorologice pe perioade mai scurte de timp (săptămănă, zi şi chiar moment al zilei) se folosea un alt tip de calendar, al vietăţilor - oracol care işi modifică comportamentul la schimbarea presiunii şi umidităţii atmosferice.
  • Profesor Ion Ghinoiu

×
Subiecte în articol: calendar decembrie