Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uneori, in miezul unei zile de august, oamenii de la poalele Carpatilor isi inalta ochii spre cer si raman apoi cateva clipe pe ganduri. Cand se apuca din nou de lucru, o unda de melancolie pare a fi trecut peste sufletul lor. Sus, in albastrul cerului, siruri de cocori aluneca spre miazazi. De cand oamenii s-au pomenit pe aceste pamanturi, plecarea cocorilor nu s-a petrecut fara o usoara parere de rau. Toti cati au trait aici au incercat-o, incepand cu cei mai vechi dintre ei, felurite neamuri si triburi barbare. Dacii, de pe culmile Carpatilor, iar de langa apele Dunarii, scitii au privit trecerea cocorilor spre miazazi - si oricat de aspru le era sufletul, umbra anticipata a toamnei il va fi invaluit. E vechi de mii de ani gestul cu care cei de la Dunare urmaresc plecarea pasarilor migratoare, si tot atat de vechi sentimentul incercat. In cerul inalt, al carui smalt albastru nu s-a innegrit inca pe nicaieri, ce tipete lungi, prevestitoare, si cat de dramatica pare imprejurarea#33; Dand ascultare legilor implacabile care ii guverneaza viata, intregul neam al cocorilor se aduna, sfasiat de nostalgii, dar disciplinat in mari formatiuni aeriene, si porneste spre sud, lasand in urma lui presentimentul unui mare sfarsit.
