x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar 2 noiembrie 2007

2 noiembrie 2007

de Ramona Vintila    |    02 Noi 2007   •   00:00

Este ziua 306 a anului ● Au mai rămas 59 de zile



Este ziua 306 a anului ● Au mai rămas 59 de zile

Soarele

● Răsare la 7:53 ● Apune la 18:04

Luna

● Apune la 15:00
● Lună nouă 9 noiembrie ● Primul pătrar (Luna in creştere) 17 noiembrie ● Lună plină 24 noiembrie ● Ultimul pătrar (Luna in descreştere) 1 decembrie


Sărbătoare creştină

Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Elpidifor şi Aftonie, prăznuiţi astăzi, au trăit in timpul impăratului persan Savorie. Acesta, cuprins de credinţa in idoli, a trecut religia creştină in afara legii. Printre slujitorii săi se numărau şi căţiva creştini, care se rugau pe ascuns şi incercau să-L facă cunoscut pe Hristos căt mai multor oameni. Savorie s-a măniat şi i-a chemat la judecată. A poruncit ostaşilor să-i supună la chinuri grele pe cei patru mucenici. Sfinţii au inceput să se roage şi Duhul Sfănt s-a pogorăt asupra lor, rănile lor vindecăndu-se. Au fost in cele din urmă aruncaţi intr-un cuptor incins, iar trupurile lor fără viaţă au fost găsite intregi şi nevătămate.


● Calendar creştin-ortodox: Sf. Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor, Agapie

● Calendar romano-catolic: Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi

● Calendar greco-catolic: Sf. Anchidin, Pegasiu, Aftoniu, Elpifidor şi Anempodit, mucenici


Preasfănta Născătoare de Dumnezeu. Căntarea a şasea
Bucură-te ceea ce eşti plină de bucurie, Marie, Domnul este cu tine, a strigat Aglaida şi a izgonit pe diavolul, care-i făcea supărare in tot ceasul. Cu deadinsul strig către tine, Maica lui Dumnezeu, să mă miluieşti şi să mă acoperi sub acoperămăntul tău, cănd va şedea Fiul tău pe scaunul cel infricoşător. Bucură-te, cea ce ai născut Lumina lumii, bucură-te, cea ce ne măntuieşti de primejdiile noastre; bucură-te, Maică lui Hristos, Dumnezeul nostru. Cum te vom lăuda, Maica lui Dumnezeu şi cu ce buze te vom săruta, sau cu ce ochi vom căuta la chipul tău cel zugrăvit, fiind impilaţi cu necurăţeniile noastre, ci numai strigăm ţie: Miluieşte-ne, Maica milostivirii. Amin!


Click istoric

Astăzi se implinesc 153 de ani de la moartea lui Anton Pann, pe numele său adevărat Antonie Pantoleon Petrov, poet, compozitor, muzicolog şi culegător de folclor. S-a născut in localitatea bulgărească Sliven. Se stabileşte in 1812 la Bucureşti. Scrierile sale de căpetenie vor fi fabulele ("O şezătoare la ţară", "Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea", "Povestea vorbei"). In domeniul muzicii , contribuţia lui Anton Pann este remarcabilă. Viaţa lui agitată il poartă pe multe dintre cărările ţării, unde cunoaşte căntecul popular. De asemenea, Pann a pus bazele unei tipografii de muzică psaltică, editănd repertoriul tradiţional de strană, precum şi lucrări proprii.


S-a intămplat azi

In Romănia
● 1765 - Maria Tereza ridică Transilvania la statutul de "mare principat", provincie nesupusă altui regat, subliniind cu acest prilej că aceasta "a dat adeseori prea
vădite dovezi de virtute, incăt pe drept a fost numită inainte luptătoare a creştinătăţii";
● 1784 - Adunarea de la Curechiu. Crişan ii cheamă pe ţărani să se ridice la luptă pentru lichidarea nobilimii. Izbucnirea marii răscoale ţărăneşti conduse de Horea, Cloşca şi Crişan. Ţăranii se indreaptă spre Crişcior, unde ard curţile nobiliare şi ucid 17 persoane. De aici, o parte din răsculaţi se indreaptă spre Mihăileni, iar alta spre Brad;
● 1844 - Se deschide la Sibiu Academia Juridică (a funcţionat pănă in 1887), cu limba de predare germană;
● 1864 - Decret privind infiinţarea Şcolii de bele-arte din Bucureşti, inaugurată la
14 decembrie 1864.

In lume
● 1877 - Incheierea la Berlin a Convenţiei de comerţ romăno-germane (intră in vigoare in 1881; modificată prin Convenţia din 17 februarie, 1887);
● 1914 - Rusia declară război Imperiului Otoman.

Născuţi la 2 noiembrie
● 1755 - Marie Antoinette, regină a Franţei (m. 1793);
● 1938 - Regina Sofia a Spaniei.


Credinţe populare, tradiţii, semne

Coptura din mălai sau făină preparată in ziua de Arhangheli (8 noiembrie) cănd, in unele zone etnografice, se amestecau oile cu berbecii pentru imperechere este numită Turta Arieţilor sau a Berbecilor. Pentru a afla dacă le va fi bine sau rău oilor peste aproximativ 21 de săptămăni, durata de gestaţie a ovinelor, Turta Arieţilor se arunca in mijlocul turmei şi se pronostica: semn bun dacă era să cadă cu faţa in sus şi semn rău dacă era să cadă cu faţa in jos. Scurta perioadă calendaristică cu cer senin şi vreme călduroasă care apare in preajma Arhanghelilor (8 noiembrie) este numită Vara Arhanghelilor (Transilvania). Lutul este un arhetip al genezei din care femeia, in epoca neolitică, şi Dumnezeu, in vremurile biblice, şi-au modelat unul altuia chipurile. Ţărăna şi făina amestecate cu apă devin arhetipuri ale genezei: una lut, cealaltă aluat. Din făină şi ţărănă femeia neolitică a modelat, inaintea lui Dumnezeu, chipurile divinităţilor adorate (statuete, vase antropomorfe, figurine din aluat, colacii antropomorfi sau geomorfi), din lut Dumnezeu a făcut omul. Dumnezeu şi-a insufleţit creaţia suflănd viaţă asupra ei, omul şi-a insufleţit chipurile din lut şi aluat arzăndu-le in cuptor. Oala şi colacul, scoase din cuptor, au viaţă şi, ca urmare, pot fi jertfite, adică date de pomană: oala la Moşii de Vară, la inmormăntare colacul, coliva la Mucenici, Crăciun etc.
Profesor Ion Ghinoiu

×
Subiecte în articol: calendar noiembrie dumnezeu