Acum 100 de ani. Caragiale şi românii din Ardeal

Ziarul "Romanul" consacra, in numarul sau de azi, cateva pagini lui Caragiale. Relatiile lui cu presa transilvaneana si cu scriitorii ardeleni, felul in care era primit in mijlocul societatilor culturale ardelene si dragostea pe care romanii din Ardeal o aratau acestui om, pe care l-au plans cu o mare de lacrimi. Extragem si noi urmatoarele randuri:
Pentru ardeleni, pentru jertfa ce o depun ei in apararea limbii stramosesti, Caragiale avea o deosebita simpatie si o netarmurita dragoste. Pe vremea "Tribunei de la Sibiu", dezgustat de luptele politice din regat si de lipsa de ideal ce domnea pe atunci acolo, el dorea sa intre redactor intern la "Tribuna", ca sa se jertfeasca mai cu folos pentru neam, dar din consideratii politice, redactia Tribunei nu l-a putut primi in mijlocul ei. In anii din urma, incepuse sa colaboreze la "Romanul" si sa se abata tot mai des prin Ardeal. Intre tinerii de la "Petru Maior", unde, ca si la "Romania Juna", era membru onorar, el petrecea cu mare placere stand la discutii cu fiecare.

Intre scriitori
Asta vara, la Blaj, Caragiale a fost unul dintre punctele de atractie si obiectul de sincere simpatii al tuturor participantilor de la acea serbare. Dar unde nu era el primit cu bratele deschise? In Brasov, la Arad, la Sibiu etc., sosirea lui Caragiale era un eveniment. Cu scriitorii ardeleni Cosbuc, O. Goga, Gorun, Iosif, A.C. Popovici, Agarbiceanu, Chendi, Ciura etc. el intretinea legaturi de cea mai intima prietenie. Un tanar ardelean, d. Dr. Horia Petra-Petrescu, a publicat anul acesta, in limba germana, cea mai completa biografie si bibliografie a lui Caragiale, impreuna cu un documentat studiu asupra operei sale literare.

Caragiale si Vlaicu
La Aurel Vlaicu el tinea ca la copilul sau propriu. La Blaj, a doua zi dupa zborul lui Vlaicu, el a intrat dimineata, tiptil, numai in varful degetelor, in odaia in care dormea Vlaicu, l-a sarutat cu mare bagare de seama pe frunte, ca sa nu-l destepte, apoi a iesit iarasi afara. Prietenilor care-l asteptau el a vorbit serios, intr-un ton misterios: "Vedeti, sunt unii oameni pe a caror frunte se vede un semn, pe care geniul pune pecetea sa. Dar nu fiecine poate sa observe semnul acesta, eu insa da, l-am observat la Vlaicu, l-am observat la Goga si la vreo cativa altii"...

Ardealul, cea mai bogata tara in lacrimi
Cand si-a serbat anul acesta aniversarea a 60-a a nasterii sale, ardelenii l-au felicitat din toate partile, iar acum cand le era mai drag si l-a fulgerat naprasnica moarte, iarasi Ardealul, cea mai bogata tara in lacrimi, l-a plans si l-a jelit mai mult, pe el, care in viata lui numai a ras si a glumit neintrerupt pe socoteala oamenilor, ba chiar si pe socoteala mortii neinduratoare, care l-a rapit din mijlocul nostru "prea tarziu pentru dansul, prea devreme pentru noi".
Din "Dimineata", 14 iunie 1912; texte selectate de Tudor Cires