Azi chestiunea la ordinea zilei e cea mai arzatoare care a fost vreodata. Caldurile preocupa pe toata lumea. Abia iesi din casa si arsita soarelui te-a invaluit deodata ca o-ntr-o valtoare de foc. Te gandesti cu groaza la drumul pe care ai sa-l faci, drum pe care altadata nici nu-l bagai de seama, si te simti nevoit sa intri in cel dintai local, dornic sa te racoresti cu un sprit, cu o limonada sau cu o bere. Cand te vezi intrat, fara sa vrei iti stergi fruntea cu batista si exclami: Ce caldura, domnule!... Douazeci de insi care stau pe la mese iti raspund deodata, in cor: Ce caldura, domnule!
Negustorul cu limonada
Nevoit totusi sa te duci la redactie, unde ai treaba, iti mai treci o data batista pe frunte, iti faci curaj si te aventurezi prin potopul de flacari, pe strazile pustii, de nu vezi om trecand pe ele. Mergi douazeci de pasi si deodata iti aduci aminte ca in Capitala noastra parca mai sunt si tramvaie; cele doua sine de prin mijlocul drumului iti intaresc aceasta banuiala. Te hotarasti atunci sa astepti tramvaiul si cauti un loc umbros. La zece pasi de tine e un negustor cu limonada gazoasa, care, cu sortul alb dinainte, nu mai poate prididi cererilor insetatilor care-i stau imprejur. Te amesteci intre ei, bei un pahar de limonada – alba, galbena sau rosie, cum poftesti – si dupa ce-ai platit, iti dai vant cu palaria: Ce caldura, domnule!... Si douazeci de insi, barbati, femei si copii, iti raspund deodata: Ce caldura, domnule!...
Un tramvai cu cai
Vine tramvaiul. Calul alearga cu greu intre cele doua linii, miscandu-se silit, si ducand dupa el un vagon la a carui frana sta un vizitiu care pare incremenit si pe ale carui banci cinci insi gafaie, facandu-si vant cu palariile. Cazi pe o banca, unde un domn gras atipise molesit de caldura; cand s-a pomenit cu cineva langa el, domnul gras a tresarit, si-a intredeschis pleoapele tinandu-si o clipa privirea obosita asupra ta si a oftat: Ce caldura, domnule!... Ceilalti patru insi, treziti si ei, intorc capul spre tine de parca te-ar cunoaste cine stie de cand si ofteaza si ei, intorc capul spre tine de parca te-ar cunoaste cine stie de cand, si ofteaza si ei, miscandu-si incet palariile. Ce caldura, domnule!...
Bragagiul din colt
Dupa trei minute de drum, te dai jos din tramvai si cotesti o strada si ajungi la redactie. In drum ti-aduci aminte de grozavia care odinioara a cazut pe capul necredinciotilor locuitori ai celor doua cetati pagane: Sodoma si Gomora! (…) Ba, mai mult, incepi sa simti cum cad asupra ta pucioasa si valvataile din cer, si acum nu mai astepti decat sa se crape pamantul si sa iasa din el flacari napraznice care sa te mistuie pe loc. Spaimantat de aceasta groaznica perspectiva, intelegi ca singura scapare e la bragagiul din colt, care, cu fesul pe varful capului, umple mereu masura si o intinde la zece-doisprezece insetati. Foarte magulit de cinstea pe care i-o faci, cand iti vine randul, bragagiul iti intinde si tie masura, vrand sa fie indatoritor cu tine, iti spune intr-o romaneasca grozava, fara sa-si poata ascunde un zambet de rautacioasa multumire: Cald este, domnu’!... (Mihail Negru)
Din “Universul', 11 iulie 1912; texte selectate de Magda Cristina Ursache