Valea Prahovei, cu numeroasele ei statiuni climaterice, a ajuns de multa vreme totusi neincapatoare fata de numarul vizitatorilor, care creste din an in an, in proportii foarte mari. De aceea, multa lume, din Bucuresti si din alte parti ale tarii, nemaiputandu-si gasi loc la Sinaia, Busteni, Predeal – neavand, pe de alta parte, localitati pitoresti, climaterice, mai insemnate, si in apropiere de Capitala tarii – toata aceasta lume se refugiaza in timpul verilor fie peste munti, fie mai departe, in Tirol si in Elvetia. Cu toate acestea, in imediata apropiere a Bucurestilor – tot in judetul Prahova – se afla o regiune cu mult mai pitoreasca si cu mult mai inzestrata, din punct de vedere climateric si curativ, chiar decat Valea Prahovei. Aceasta regiune splendida despre care toti calatorii vorbesc cu mare entuziasm – este partea de sus a Vaii Teleajenului, incepand de la Valenii de Munte pana la hotar. In Valea Teleajenului, pe o distanta de 20 km – de la Maneci pana la Bratocea (Keia) , muntii uriasi, cu padurile lor seculare, cu paraiele, cu izvoarele, cu pajistile impodobite de mii de flori, cu cele doua manastiri solitare, Suzana si Keia, dau naturii un aspect rapitor, fara asemanare.
Popas la Keia
La Keia unde altitudinea este de 1000 de metri de la nivelul marii , se ridica un intins platou, brazdat de paraie din toate partile, marginit de un grandios amfiteatru de masivi care isi pierd varfurile in nouri. E o adevarata regiune alpina, similara cu cele mai vestite localitati din Alpii occidentali. Acest uimitor platou fiind inchis din toate partile intre munti, este lipsit de curenti. Ploile sunt mai rare ca aiurea. Soarele lumineaza cu profunzime tot timpul zilei; padurile seculare si infinite, de fag, de brazi, de molifti si de pini, ozoneaza si imbalsameaza puternic atmosfera. Apa Teleajenului, cu caderile ei minunate, furnizeaza mijoacele hidroterapeutice admirabile; plus ca, in localitate si in imprejurimi, se afla o multime de izvoare de pucioasa, de fier si de iod, care pot fi usor captate si exploatate pentru curarisirea suferinzilor.
Linia ferata Ploiesti-Valenii de Munte
De doua lucruri suferea aceasta regiune binecuvantata: de lipsa de comunicatie rapida, intrucat de la Valenii de Munte pana la Keia calatorii trebuiau sa parcurga o insemnata distanta cu trasurile, pe soseaua judeteana Ploiesti-Bratocea (Brasov); si de faptul ca statul nu scosese inca in vanzare, pentru construire de vile si oteluri, proprietatile sale din Keia. Multumita societatii cooperative "Valea Teleajenului", infiintata acum 2 ani, si al carei presedinte este d. Alex G. Radovici, fost vice-presedinte al Camerei, aceste doua mari neajunsuri s-au inlaturat. Judetul Prahova a hotarat si a si inceput prelungirea liniei ferate Ploiesti-Valeni, pana la Manecii Ungureni, cea din urma comuna rurala de pe Valea Teleajenului. In primavara viitoare, noua linie prelungita va si incepe sa functioneze; iar in curand va fi dusa, fara nici o indoiala, pana la hotar, spre a fi legata cu Brasovul.
Din "Universul", 15 august 1912; texte selectate de Tudor Cires