Arătarea Sfintei Cruci pe cer, la Ierusalim, acum 1661 de ani

In cea de-a saptea zi a lunii mai, crestin ortodocsii praznuiesc Aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer, la Ierusalim. Aceasta s-a petrecut la 7 mai 351, in vremea imparatului Constantiu, fiul Sfantului imparat Constantin, sarbatorit impreuna cu mama sa, Elena, la 21 mai.

In acei ani luase amploare erezia arianismului, fiind cauza multor dispute si scindari in interiorul Imperiului. Ratacirile au continuat chiar si dupa primul Sinod Ecumenic de la Niceea, petrecut in anul 325. Dupa moartea Sf. Constantin cel Mare – aparator al dreptei credinte - , unul dintre adeptii arianismului a fost Constantiu, fiul sau, conducatorul partii estice a Imperiului Roman. Dupa ce fratii sai, Constantin al II-lea si Constans, crestini ortodocsi evlaviosi care conduceau partea de vest a Imperiului, au fost ucisi in doua batalii diferite prin anul 350, Constantiu a ramas sa domneasca singur.

In acea vreme, Sfantul Chiril, Patriarh al Ierusalimului, incepuse o lupta sustinuta pentru combaterea arianismului. La 7 mai 351, deasupra Ierusalimului a aparut o cruce luminoasa, care se intindea de la Golgota pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de circa 9 kilometri, ce stralucea mai tare decat soarele si a ramas pe cer 7 zile. Era intr-o zi de duminica, si nu o duminica oarecare, ci a Cinzecimii, a Pogorarii Sfantului Duh. La 50 de zile de la Invierea Mantuitorului, Sfantul Duh, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Sfintii Apostoli, care au capatat puterea de a grai in limbi necunoscute de ei pana atunci.

Din volumul "Vietile sfintilor' aflam ca "s-a intamplat atunci de era duminica aceea in sapte zile ale lunii mai. In ceasul al treilea, s-a aratat pe cer inchinarea cinstitei Cruci a Domnului, care stralucea cu o lumina negraita, mai mult decat razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaima mare. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra Sfantului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a rastignit si s-a intins Crucea cu lungimea sa, ajungand pana la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; si se potrivea latimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumusetea ei era atat de impodobita, incat se asemana cu fata curcubeului, atragind astfel privirea tuturor catre ea. Deci, toti cati aveau orice lucruri in mainile lor si cei care erau prin case, lasandu-si toate treburile lor, ieseau si priveau cu frica spre acel semn preaminunat. Apoi, toata multimea ierusalimitenilor, umplandu-se de frica si de bucurie de dumnezeiasca vedere, au alergat la sfanta biserica, cu mare umilinta si cu caldura duhului(...) Alergau oamenii de toate varstele si randuiala, strainii si nemernicii, crestinii si cei de alta credinta si toti cu o gura si printr-un glas preamareau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut, Dumnezeu adevarat din Dumnezeul Cel adevarat, pe Facatorul minunilor celor mari.'
Aceasta minune a dus la convertirea la crestinism a multor pagani si iudei. Atunci Sf. Chiril, patriarhul Ierusalimului, i-a trimis o scrisoare imparatului Constantiu, indemnandu-l sa paraseasca erezia, mustrandu-l sa se alature dreptei credinte.
De asemenea, din cartea "Vietile sfintilor de peste tot anul' aflam ca "minunea dumnezeiasca a Crucii deasupra Ierusalimului a intarit pe ortodcsi in credinta lor si a contribuit la intoarcerea multor arieni in sanul bisericii. Aceasta este si o reamintire a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pe pamant cand «semnul Fiului se va arata pe cer» (Matei 24:30)'.