Arhanghelii în poveştile românilor

"Ca Sf. Mihail, nici un sfânt nu e aşa puternic, căci lui i-a dat Dumnezeu să poarte soarele şi luna. El face vara, dând drumul soarelui mai pe sus, de e ziua mare, şi lunei mai pe jos, de e noaptea mică; – precum şi iarna, dând drumul lunei mai pe sus şi soarelui mai pe jos, de e ziua mică şi noaptea mare. Sub mâna lui sunt toate vietăţile şi oamenii, atât cei vii, cât şi cei morţi. Toamna, când e ziua lui, atunci se desparte vara şi el dă vietăţile în mâna lui Sf. Neculai, de le poartă şi le hrăneşte pân’ la Iordan, ş-atunci când se sfinţeşte agheasma şi bate preotul cu piciorul în piatră, piatra crapă şi toate vietăţile se împrăştie, merg iar la mâna Arhanghelului. De Arhanghel, să aprinzi o lumânare la biserică şi aceea luminează în veci." Aşa i-a povestit Elenei Niculiţă-Voronca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, Toader Ostafi, ţăran din Roşa, un sat din apropierea Cernăuţiului.

Pentru oamenii satelor noastre, cea mai importantă sărbătoare a lui Brumar este cea a Arhanghelilor. Înainte vreme, praznicul ţinea trei zile, de pe 8 până pe 10 noiembrie. Prima zi se numea "Capul Arhanghelului", a doua, "Mijlocul" şi a treia, "Coada Arhanghelului". Întreg acest interval sacru, în care "a fost omorâtă" vara, era respectat de ţărani prin nelucru ca să aibă parte de o moarte uşoară. În mitologia populară, Sânmihai este cel care veghează la căpătâiul bolnavului iar când acesta moare, îi conduce sufletul în Lumea Cealaltă. Femeile împărţeau pomeni de sufletul morţilor, aprindeau lumânări, făceau rugăciuni pentru cei dipăruţi în condiţii violente,  împlineau rânduiala cuvenită Moşilor de Arhangheli. Tot acum, finii mergeau la casa naşilor cu daruri, pentru a le mulţumi că le-au ţinut cele două lumânări de la cununie, simboluri ale Arhanghelilor Mihail şi Gavriil.

În unele zone, acestei sărbători i se spune "Vara Arhanghelilor" pentru că, de cele mai multe ori, aduce zile cu soare iar oamenii se despart bucuroşi de vară şi capătă nădejde că vor ieşi, cu bine, din iarnă. În comunităţile pastorale, cei doi Sfinţi sunt consideraţi "ocrotitori ai oilor" iar sărbătoarea se numeşte "Năpustitul arieţilor", întrucât e perioada în care berbecii sunt sloboziţi la oi pentru împerechere. "Prin Transilvania se obişnuieşte ca în această zi să se facă turta arieţilor, arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi. Acum arieţii se amestecă din nou cu oile şi, cu acest prilej, se face o turtă de făină de cucuruz ori de grâu, care, după ce se coace, se aruncă între oi. Dacă această turtă cade cu faţa în sus, este semn că oilor le va merge bine când vor făta; dacă turta va cădea cu faţa în jos, se zice că le va merge rău. Ziua aceasta se socoteşte ca o sărbătoare mare; deci se sărbează cu desăvârşit nelucru." (Tudor Pamfile "Sărbătorile la români").

Cu chipurile zugrăvite pe uşile altarelor bisericeşti, Sfântul Mihail pe uşa dinspre nord, iar Sfântul Gavriil (Gabriel) pe cea dinspre sud, cei doi Arhangheli sunt nelipsiţi din poveştile românilor. Dacă Gavriil este îngerul tălmăcitor al viselor, vestitorul Naşterii Mântuitorului Iisus, cel care a răsturnat piatra de pe uşa Sfântului Mormânt şi martor al Învierii Domnului, Mihail este sfântul războinic, aflat încă de la începuturi în luptă cu necuratul. Rânduit de Dumnezeu căpetenie peste oştile cereşti, lupta lui va dăinui până la sfârşitul lumii, când va suna din trâmbiţă iar morţii vor ieşi din morminte. Până atunci, Sânmihai are grijă ca diavolii să nu fure sufletul omului, atunci când îi iese din trup, păzeşte Luna şi Soarele să nu-i mănânce  vârcolacii, alungă ploile … "Treci, ploaie călătoare/ Că te-ajunge Sfântul Soare/ C-un mai, c-un pai/ Cu sabia lui Mihai…".