Alessandra Stoicescu implineste astazi 36 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!"
"De ani buni, ziua mea de nastere nu este foarte diferita de orice alta zi din an, si asta pentru ca stirile nu tin cont de sarbatori, zile de nastere, de noapte sau de zi. Si nu ma plang. Stirile fac parte din viata mea de 18 ani. Poate ca am renuntat la multe lucruri, mai ales la vacante, dar, cu siguranta, nu as schimba nici o secunda din ultimii 18
ani. Ziua mea este momentul in care realizez cat de multi oameni ma iubesc, multi dintre ei sunt cei alaturi de care muncesc in fiecare zi.
Este ziua in care imi dau seama cat de norocoasa sunt si cat de mult ma iubeste Dumnezeu. Dar partea cea mai frumoasa a fiecarei zi este cafeaua de dimineata, in gradina, cu mama mea, si seara, pe canapea, cand vorbim despre nimicuri.
Despre inceputuri... Aveam 18 ani, eram practic un copil, dar care stia foarte bine ce vrea sa faca. Am reusit sa ajung in public la o emisiune realizata de Ion Cristoiu, la Antena 1, o emisiune in care publicul avea ocazia sa puna intrebari. Cand mi-a venit randul, am luat microfonul si nu i-am mai dat drumul. Aveam atat de multe curiozitati si puneam atat de multa pasiune in intrebari, incat mi-au propus sa vin in redactia de stiri, chiar daca, fie vorba intre noi, le-am cam stricat emisiunea. A doua zi am venit la ora 8 in redactie si n-am mai plecat. Sigur ca redactia s-a mai schimbat, dar curiozitatea de acum 18 ani este aceeasi. Daca intr-o zi ma voi trezi dimineata si nu voi mai avea nici o curiozitate, nici o intrebare care sa ma framante, cu siguranta aceea va fi ziua in care voi renunta la televiziune.
Stirile sunt ca un drog. Nu exista un program. Nu faci stiri de la 8 la 16, de luni pana vineri. Cel putin nu eu. Sa fii jurnalist la o televiziune de stiri presupune, in primul rand, sa te preocupe tot ce se intampla in jurul tau, sa-ti pui intrebarea: «Cum ma afecteaza asta?» si, mai ales, «Cum pot sa schimb ceva?». Este, in primul rand, o meserie foarte frumoasa, este mai mult decat o meserie, este o pasiune. Si imi place sa cred asta: ceea ce fac conteaza macar pentru un om, in fiecare zi.
Premiile sunt importante in masura in care cred ca fiecare dintre noi are nevoie de un fel de aprobare, de un semn ca face bine ceea ce face. As fi ipocrita daca as spune ca premiile nu conteaza. Sunt o incurajare: «A fost bine. Bravo!». Nu mi-am propus niciodata sa castig vreun premiu anume, dar, cand s-a intamplat, a fost o bucurie enorma atat pentru mine, cat si pentru echipa mea. Pentru ca, in televiziune, nu esti nimic daca nu ai o echipa alaturi de tine.
Satisfactia si implinirea sufleteasca vin atunci cand reusesc sa schimb, macar putin, viata cuiva. Lucru care vine din munca de presedinte al fundatiei «Mereu Aproape». Si mai ales atunci cand reusim sa ajutam copii, pentru ca ei sunt puri, inocenti si merita poate cel mai mult o viata fericita, linistita. In timp ce ne vedem de viata noastra de zi cu zi, de multe ori nu realizam ca sunt atat de multi copii care sufera fie pentru ca sunt foarte bolnavi, singuri sau pentru ca n-au nici macar ce sa manance. Nici o satisfactie nu se compara cu zambetul unui copil si, de cate ori reusim, prin campaniile Fundatiei «Mereu Aproape», sa smulgem acest zambet simt ca nu traiesc in zadar.
Imi place sa spun ca ma hranesc cu informatiile, imi dau energie. Cred ca, de fapt, nu stiu sa ma relaxez. De fapt, nu pot sa ma relaxez daca nu am o sursa de informare la indemana: un televizor, un radio, un computer.
Sper ca in fiecare zi sa ma simt ca astazi: sanatoasa, iubita, plina de visuri si ambitii. Am atat de multe de facut, sper doar sa am timp si lumina de la Dumnezeu sa le fac.