Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ca spectator uneori înveţi din greu ce înseamnă un spectacol. Alteori prinzi din zbor. Înveţi singur, fără profesori, fără cursuri de specialitate. Doar venind la teatru. Descoperi, asculţi, vezi, treci prin minte şi suflet şi într-un final ajungi să fii preocupat de piesă, de actori, de regizor până într-atât încât simţi că fără de aceştia nu se poate. Unul dintre regizorii care fac scena, actorii şi spectatorii să respire în acelaşi timp este Alexandru Dabija. Este un om direct, a cărui inteligenţă îl recomandă ca incomod şi posesor al unui dar aparte de a spune lucrurilor pe nume. Un om pe care viaţa l-a aşezat în calea valurilor ei, iar bobul de credinţă din sufletul lui l-a făcut de nezdruncinat, de neatins. Actorii îl iubesc, tocmai pentru că teatrul, aşa cum îl simte el, are menirea să sporească luciditatea, pentru că actorii ştiu că oamenii vin la teatru să-şi gândească trăirile şi să-şi trăiască gândurile. Alexandru Dabija are acest har şi-l oferă cu generozitate celor din jur. Astăzi împlineşte 59 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
A avea grijă de actori este chiar esenţa teatrului
“Mi-e frică de ţărani şi de dramaturgia contemporană”
Anul acesta a început bine, deoarece la Teatrul Odeon abia ce a avut premiera cu “Titanic vals” de Tudor Muşatescu, iar luna martie aduce o altă bijuterie gata şlefuită, la Teatrul ACT, cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă. Actorii şi regizorul au lucrat cu textul scris de Cătălin Ştefănescu, după romanul “Moromeţii”, de Marin Preda. “Nu prea ştiu cum e să vorbeşti despre ţărani într-o lume care are «casă la ţară». Nu prea ştiu cum e să fii mare scriitor când «intri în manuale». Sau când breasla te tot propune la Premiul Nobel. Fiecare cultură cu mâncărurile şi creatorii ei. Mi-e frică de ţărani şi de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la ACT o piesă cu ţărani. Şi, uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvântul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ştefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George şi Marcel. Aşa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile”, spune regizorul Alexandru Dabija.
Anul este abia la început şi va continua în acelaşi mod, în acelaşi tumult, în aceeaşi ordine firească a bucuriei de a da viaţă unor minuni şi de a le dărui publicului.
Fratele bunicului său purta acelaşi nume ca regizorul. Nu ştie ce s-a ales din ea până la urmă, pentru că familia s-a cam împrăştiat. “Familia Dabija era vestită mai ales prin faptul că voievodul Moldovei, Istrate Dabija, pe care l-a dat, era vestitul beţiv care apare şi-n poemul lui Eminescu. Legenda zice că a renunţat la o bătălie cu turcii, a făcut pace, pentru că era beat criţă”, povestea legat de acest subiect regizorul într-un interviu.
Alexandru Dabija urăşte Bucureştiul şi de câte ori poate evada o face fără păreri de rău. Deşi nu pare, regizorul spune că este “o fiinţă extrem de agresivă, iar pacea e lucrul de care am nevoie. Iubesc soarele, căldura, deşi toată copilăria mea a fost dominată de iarnă. În ani, iarna a decăzut ca anotimp. Parcă ne-a luat Dumnezeu iarna! Cred în meteorologie, iar schimbările tulburătoare mă interesează mai mult chiar decât cele sociale. Nu le privim atât de atent pe cât ar trebui. Şi până să devină stări metafizice, ele sunt fizice, de-a dreptul. Şi muntele şi marea mă liniştesc foarte tare. Zona Neamţului, de unde sunt eu, a rămas pentru mine un loc magic. Ceahlăul, cu poveştile lui, pentru mine nu e turism. Şi acum în locurile alea sunt mai mulţi sihaştri decât acum 200 de ani. Recitesc frecvent Creangă pentru că limba lui este expresia unui fel de a vedea lumea. Mă regăsesc şi în limba aceea şi în felul acela de a vedea lumea.”
Nu a creat niciodată pentru mase. Nu este obsedat de audienţă. Şi, mai ales, nu suportă ridicolul. Se înfioară când descoperă scris “un spectacol de...” sau când vede afişele cu numele directorului teatrului, fără numele regizorului. Pentru Alexandru Dabija, clipa e esenţială, căci în meseria pe care o face cu pasiune clipa depinde foarte tare de biologic. Sunt multe personalităţi care s-au dedicat artei pe care o slujesc, însă Alexandru Dabija a rostit poate cea mai frumoasă declaraţie de dragoste adresată actorilor şi teatrului: “A avea grijă de actori, a medita chiar la condiţia actorului nu este o preocupare socială, este chiar esenţa teatrului. Mă străduiesc acum să îndepărtez confuzia şi falsul mai mult decât să construiesc. Cred că se joacă acum mize mai grave decât succesul unui spectacol. Teatrul are un ritm asupra căruia nu poţi interveni decât cu oameni providenţiali. Aceştia nu au apărut”.
Citește pe Antena3.ro
