"Astăzi e ziua ta...": Cătălin Ionescu-Arbore

"În producţiile operistice trebuie să existe un echilibru între actualitate şi noutate, dar păstrînd ceea ce e va­loros din tradiţie", spune directorul Operei Naţionale Bucureşti. Astăzi, Cătălin Ionescu-Arbore împlineşte 50 de ani.

"În producţiile operistice trebuie să existe un echilibru între actualitate şi noutate, dar păstrînd ceea ce e va­loros din tradiţie", spune directorul Operei Naţionale Bucureşti. Astăzi, Cătălin Ionescu-Arbore împlineşte 50 de ani.

"Ca să vorbesc despre mine înseamnă să dau dovadă de foarte multă inteligenţă şi de spirit foarte înalt. Sînt un optimist incurabil... Cred încă în poveştile cu Făt-Frumos, cai albi şi Ilene Cosînzene. Mai cred că Făt-Frumos îl învinge pe Zmeul cel rău. Sînt de partea lui Făt-Frumos, dar nu Făt-Frumos! Oricum, în armata lui lucrez! Munca şi speranţa înseamnă... viaţă. Am constatat că singurul lucru pe care îl poţi obţine este prin valoarea vieţii, prin valorile prin care te înconjori. Nu ştiu să obţin altfel lucrurile decît muncind.

Am început cu Arhitectura. Un soi de deturnare impusă de părinţi în destinul pe care eu încercam să-l duc către pasiunea scenei şi în special a operei. Nu pot nega faptul că, intrînd pe tărîmul arhitecturii, ea nu m-a ajutat. Am înţeles mai ales din ce se adapă gîndirea şi con­cepţia. Fără o bază intelectuală solidă, nu ajungi la o gîndire complexă... şi arhitectul e un asemenea gînditor.

Sînt un mare iubitor de istorie. Istoria costumului, cea a arhitecturii şi a stilurilor fac parte din meseria mea, din pasiunile mele... Cu toate astea, nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o altă epocă. Poate că nu aş fi fost un bun luptător teuton cu arma la picior bătîndu-mă pe cîmpul de bătălie plin de sînge, noroi şi sudoare. Pe de altă parte, o statură frumoasă, impunătoare nu poate fi obţinută decît printr-un efort fizic deosebit şi atunci epoca grecilor nu poate fi niciodată depăşită. Totuşi, trecerea de la sfîrşitul secolului al XX-lea la începutul secolului al XXI-lea nu o voi regreta. Schimbarea menta­li­tăţii, isteria de final de secol, transformările de acum îmi oferă multe spectacole live, încît nu mai am nevoie de alte substituţii.

Ca să schimbi ceva într-o instituţie, trebuie să schimbi mentalitatea şi pentru asta trebuie să mai treacă vreo două, trei generaţii. Anii de restrişte din ’80 pînă în ’88 au distrus cultura. S-au pierdut normalităţile. Anormalul a fost adoptat ca lege de existenţă... Din fericire, sălile noastre sînt mai pline decît în anii precedenţi. Este clar că publicul are nevoie de spectacolele noastre, de energia pe care o degajă live spectacolul. De asemenea, trebuie să le oferim cu mult tact şi diplomaţie cîte ceva spre a-i educa şi forma pentru operă în aşa fel încît să ne asigurăm publicul pentru 4, 5 sau 10 ani. Nu mi-e teamă de lucrul acesta pentru că opera nu cred că va apuca vreodată să moară. E un gen de care publicul are nevoie în permanenţă."

Ideal

"Pasiunea pentru teatru a fost mult mai puternică decît cea pentru arhitectură. Avîndu-l ca model în viaţă pe inegalabilul Liviu Ciulei am făcut arhitectură ca să mă întorc la teatru"
Cătălin Ionescu-Arbore directorul Operei Naţionale Bucureşti