x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Cătălin Zamfir!

Astăzi e ziua ta... Cătălin Zamfir!

09 Feb 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Cătălin Zamfir!

"Sociologia, o mică contribuţie la o lume mai bună" Profesor doctor Cătălin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), împlineşte astăzi 69 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".



"TREI EVENIMENTE IMPORTANTE CARE MI-AU MARCAT TOT CURSUL VIEŢII
De fapt sunt patru. Când am cunoscut-o pe fata cu care m-am căsătorit. Când s-a născut fiica noastră. Cei doi nepoţi, care sunt extraordinari. Şi când am decis că vocaţia mea este sociologia. Pentru mine, sociologia nu este doar o profesie, ci un mod de viaţă.

CE MI-AM PROPUS SĂ FAC ÎN VIAŢĂ

Dacă mă gândesc bine, totul a pornit de la două lucruri. O nemulţumire profundă faţă de tot ce se întâmplă în jurul meu. Apoi, o decizie adolescentină care m-a însoţit însă toată viaţa: trebuie să fac şi eu ceva ca lucrurile să fie mai bune. În timp, am ajuns la concluzia că lumea poate să fie mai bună dacă oamenii vor fi mai buni. Şi ce poţi să faci tu pentru aceasta? De fapt nu este prea complicat. În primul rând să respecţi, sincer, pe cei din jurul tău. Da. Respectul este esenţial. În al doilea rând să-i susţii, cât poţi tu, pe cei din jurul tău. Asta e tot. M-am străduit toată viaţa să respect acest principiu fundamental.

CE AM GREŞIT ÎN VIAŢĂ

Da, am făcut şi greşeli. Din păcate, pe unele le-am înţeles destul de târziu. Şi greşelile se plătesc mai devreme sau mai târziu. Aşa este de fapt şi corect, o condiţie pentru echilibrul lumii. Am înţeles că cea mai mare greşeală pe care am făcut-o eu este să-i susţin şi pe proştii din profesie, roşi de ambiţii nemărginite. Proştii nu au nici o şansă să se dezvolte. Ei sunt pierduţi. Devin mai incompetenţi şi mai răi. Susţinuţi devin un adevărat pericol public.

ŞI ÎNCĂ CEVA LA CARE ŢIN...
E vital să fii optimist pentru sănătatea ta, dar şi a lumii. Pesimismul te face pe tine nefericit, dar şi pe cei din jurul tău. Ca sociolog, tot ce am făcut a fost cu credinţa că prin aceasta e o mică contribuţie ca lumea să fie mai bună. Adevărul aici este cu siguranţă un mod de a promova binele. Nu poţi să fii un bun sociolog fără o dedicaţie morală profundă. Sinceritatea şi dedicarea sunt precondiţiile unei sociologii de calitate.

DAR CE MĂ FACE FERICIT?
Viaţa mea particulară este de la sine înţeles. Dar când sunt sociolog? În lucruri care par mărunte. Mă grăbesc adesea să pun pe hârtie o idee care mi se pare interesantă. Şi, când o fac, mă simt fericit. Când nimeni însă nu o remarcă, am o stare depresivă, o lipsă de sens. Când un coleg îmi spune «am citit ce ai scris, mi se pare foarte interesant», pentru mine este deajuns. Da. Rămâne întrebarea: «Ce se întâmplă mai des şi ce mai rar?». Ei..."

×
Subiecte în articol: calendar