Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cele mai importante lucruri pe care le-a învăţat de-a lungul prestigioasei sale cariere sunt respectul, demnitatea umană şi, în prim-plan, credinţa în Dumnezeu. Maestrul Constantin Codrescu împlineşte astăzi 78 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Cel mai important lucru acum, important pentru viaţa mea, este că am terminat şi cel de-al doilea volum al unor memorii ale mele. Primul volum se numeşte «Pribeag prin viaţa mea». Cel de-al doilea, intitulat la fel, trebuie să apară în jurul datei de 1 octombrie, atunci când aniversez şi 60 de ani de teatru.
De când eram elev am avut o pasiune pentru teatru. Când eram chiar foarte mic aveam o anumită înclinaţie spre acest «joc de dincolo de cortină». A fost o chemare, o chemare peste care nu am încercat să trec, m-am aplecat cu toată dragostea şi pasiunea spre ea.
Am făcut apoi şi regie, scenografie, am devenit şi membru în învăţământul artistic şi cam toate acestea se adună la bilanţul de 60 de ani de activitate.
RECOMPENSĂ
Activitatea mea este imensă atât în actorie, regie şi scenografie, cât şi în radio, televiziune şi cinematografie. Mica sau marea mea dezamăgire a fost în 1958, când am fost dat afară din Teatrul Armatei în calitate de vrăjmaş al orânduirii socialiste. În 1977, prin bunăvoinţa bunului meu prieten Dinu Săraru, am părăsit Bucureştiul. A fost un moment de curaj pe care nu-l regret. Am riscat, am lăsat totul în urmă şi am plecat în provincie, unde am întemeiat câteva teatre, am fost şi director al unui teatru care a mers foarte bine, am înfiinţat secţii române în oraşele rămase fără aceste secţii în învăţământ. Mi se pare că lucrurile s-au compensat, astfel că nu pot spune că este chiar o dezamăgire faptul că am fost nevoit să părăsesc Bucureştiul. Am avut alte satisfacţii.
Cultura este acum într-un imens impas. Orice măsură s-ar lua în ceea ce o priveşte, este, din păcate, irealizabilă şi pentru cei care o promovează şi pentru cei care hotărăsc destinul ei. Şi unii, şi alţii sunt, din păcate, puţin chemaţi pentru a discerne şi a face lucruri bune pentru cultură. Eu am avut norocul, şi rămâne o bucurie extraordinară în amintirea mea, să trăiesc în prezenţa unor personalităţi de excepţie, deşi într-o perioadă extrem de dificilă.
Una dintre cele mai frumoase amintiri ale vieţii mele a fost întâlnirea cu personajul «Unchiul Vania» şi cu eminenta mea profesoară Aura Buzescu. A fost un moment copleşitor pentru mine. Un alt moment important a fost spectacolul «Fraţii Karamazov», pe care l-am realizat la Teatrul din Târgu Mureş, şi poate cel de-al treilea a fost întâlnirea cu minunatul om, fosta actriţă Sorana Ţopa, care a fost pentru mine un simbol extraordinar.
Îmi doresc să apară cuvântul iubire în dimensiunea lui adevărată, pentru că am uitat să iubim. În rest... Mi-e dor de tinereţe."
