Astăzi e ziua ta: Constantin Dinulescu

Un actor uluitor, peste care timpul nu îndrăzneşte să lase urme, un zguduitor interpret de dramă aliat cu nuanţa comediei fără de care nu poate păşi spre o nouă zi. Un om sensibil, dar nu slab. Altfel nu rezista atâta vreme. Constantin Dinulescu, cunoscut din nenumărate filme istorice, care i-au lăsat şi un semn – barba, dar şi din atâtea roluri interpretate pe scena teatrului românesc îşi sărbătoreşte sâmbătă ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Îmi găsesc bucurii, spun sincer, privind cerul"
"S-a nimerit ca ziua mea să pice într-un moment în care sunt foarte aglomerat cu obligaţiile mele la teatru. Pregătesc la Teatrul Evreiesc, în regia lui Grigore Gonţa, «Regele Lear evreu». Este o lucrare a unui cunoscut dramaturg evreu, Iacob Gordin, care trăieşte în America şi care are foarte multe lucrări inte­resante, iar acest «Rege Lear evreu» a pornit de la Lear-ul shakespearian se petrece însă în colectivitate de evrei, este foarte bine articulat şi justificat totul aducând acţiunea sigur că da, mai aproape de zilele noastre. Dar întâmplarea rămâne aceeaşi. M-a tentat pentru că vine să îmbogăţească un repertoriu din Shakespeare pe care eu l-am jucat de-a lungul carierei şi cred că asta este temelia bagajului artistic al unui actor – repertoriul shakespearian. Îmi face mare plăcere, deşi treaba este foarte complicată pentru că se joacă în idiş, ori eu nu vorbesc idiş, învăţ acum. Este o limbă care parcă are ceva inflexiuni de limbă germană veche şi câteva sonorităţi slave. O limbă cu totul şi cu totul specială care, din păcate, este pe cale de dispariţie pentru că populaţia vorbitoare de idiş s-a împuţinat te­ribil de mult la noi, iar tinerii nu o ştiu pentru că nu mai trăiesc aşa de strânşi în comu­nitate şi nu mai învaţă. De asta spun că sunt într-o perioadă foarte aglo­merată.

N-a fost un an deosebit de fast şi mă gândesc în primul rând la viaţa profesională. Sigur că un actor pensionar, cum sunt eu, mai iese din atenţia regizorilor, nu se mai în­tâlneşte cu ei zi de zi şi mai e şi uitat. Aşa este în viaţă. Am scos o premieră după ultima piesă a lui Iosif Naghiu, «Spitalul special», care din păcate nu ne-a adus prea mari bucurii şi sa­tisfacţii profesionale. O piesă despre revoluţie, venită mult prea târziu pe scenă, când oamenii au consumat evenimentul acesta şi l-au întors pe toate feţele. Am avut însă bucuria de a colabora cu Teatrul Bulandra, fiind chemat în spectacolul lui Tocilescu, «Oblomov». Am fost solicitat să interpretez pe Zahar, al doilea rol din piesă, pentru că Papaiani a renunţat să-l mai facă, iar eu am intrat peste noapte în acest rol, dar care mi-a făcut o mare bucurie. Astăzi am din nou spectacol cu el la sala din Grădina Icoanei. Este unul dintre spectacolele care îmi furnizează o mare satisfacţie. Am mai scos o premieră la Teatrul Evreiesc, pentru că eu colaborez mult cu acest teatru, «Înţelepţii din Helen». O comedie muzicală, spumoasă, care nu ridică mari probleme, publicul vine şi se amuză copios la ea, chiar dacă nu înţelege sută la sută textul, deşi el este tradus la cască, aşa cum se obişnuieşte acolo. Are succes. Cam astea au fost lucrurile pe care le-am mai făcut în ultima perioadă.

Din fericire mai am bucuria să mai privesc spre cer, la lună, la stele şi să-mi mai clătesc retina de cenuşiul care ne înconjoară, cenuşiu care face casă bună şi cu tristeţea, şi cu decepţia, cu neîmplinirile, pentru că într-adevăr sunt vremuri nefericite. Important este să găsim în noi resurse ca să le depăşim, pentru că altfel murim prea de timpuriu şi nu cred că este soluţia cea mai fericită. Îmi găsesc bucurii, spun sincer, privind cerul şi spunând Doamne ce frumos este! Noi mergem cu capul în pământ, copleşiţi de griji şi de necazuri, şi uităm să ne mai uităm în sus spre această mare deschidere care îţi umple sufletul de optimism, de încredere. Mă gândesc şi la faptul că ne uităm în sus dincolo de albastru cerului îl mai vedem şi pe Dumnezeu. Reuşeşti totuşi să-ţi reîncarci bateriile sufletului cu o carte, cu o muzică bună, mai puţin cu televizorul şi cu ziarele noastre care sunt aşa cum sunt. La teatru vine foarte mult tineret vine, ceea ce e de natură să ne bucure pentru că ei vor fi pu­blicul de mâine".