Este incepand din anul 1980 liderul trupei de rock Iris, astazi o legenda in viata, pe care am dori-o fara sfarsit. A reusit sa cucereasca publicul cu vocea lui inconfundabila si este poate cel mai bun solist rock al romanilor din toate timpurile. Astazi, Cristi Minculescu implineste 48 de ani.
"Intotdeauna am cantat ce ne-a placut"
Este incepand din anul 1980 liderul trupei de rock Iris, astazi o legenda in viata, pe care am dori-o fara sfarsit. A reusit sa cucereasca publicul cu vocea lui inconfundabila si este poate cel mai bun solist rock al romanilor din toate timpurile. Astazi, Cristi Minculescu implineste 48 de ani. "De Sarbatori am cantat la Sectorul 5, la 24 si 26 decembrie, iar de Revelion am fost la Romexpo, in Piata Universitatii, apoi la Buzau si Targoviste. Am primit integrarea Romaniei in Uniunea Europeana cu mare bucurie si speranta, dar comentariile le voi face doar peste un an. Astept sa vad ce se intampla. Consider ca pentru Romania a fost o reparatie morala pentru ce am patit in 1940, cand ni s-au luat atatea teritorii ale tarii. Vom avea un concert la 13 ianuarie, la Vatra Dornei, la 14, la Botosani, la 19, la Constanta, iar la 20, in Bucuresti. Acesta este programul in viitorul apropiat. Anul acesta serbam 30 de ani de Iris si intentionam sa facem un concert aniversar la 31 august. Este o zona langa Romexpo si acolo vrem sa sarbatorim, dar inca nu avem bugetul aferent necesar pentru a va putea spune mai multe. Se leaga si de aparitia noului album care trebuie neaparat sa iasa pana atunci. Este uimitor si pentru noi faptul ca a rezistat trupa atat timp. Formula actuala este din â86, iar Relu Marin, claparul, noul membru, a venit in septembrie 2002, cand am serbat 25 de ani. Cu toate ca aveam si gusturi muzicale diferite, pentru mine a fost o mare bucurie ca am gasit liantul acela care sa duca la ce am realizat din momentul acela, din februarie 1986. Intotdeauna am cantat ce ne-a placut. Deciziile muzicale nu sunt influentate de ceea ce se cere pe piata muzicala romaneasca. Sunt luate de trupa, de producatorul muzical Mihai Godoroja si de casa de discuri Roton prin reprezentantul ei, Catalin Muraru. Nu cred ca reteta Iris ar putea functiona si la alte trupe. Sunt multe trupe care canta ceea ce le place. Probabil ca si istoria trecuta cu acele suspendari a contat foarte mult in cresterea simpatiei publicului fata de noi. Niciodata nu am fost tentati sa renuntam. Probabil, in ritmul acesta, urmatoarea aniversare va fi la 40 de ani, in 2017. La 35 de ani nu stiu daca vom mai face. Important este sa fie publicul alaturi de noi si cei din media. Astfel vom prinde cu siguranta si Iris 40. Publicul si mass-media ne-au ajutat sa ne tinem de promisiune de fiecare data cand am anuntat urmatoarea aniversare. Nu am avut timp de regrete. Daca s-ar da timpul inapoi, as face exact acelasi lucru. Am avut foarte mare noroc cu familia, pentru ca este foarte intelegatoare. Din moment ce se intampla de atatia ani nu mai este nici o problema. Plecarile sunt foarte triste, iar revederile foarte bucuroase. Ceea ce imi doresc de la anul acesta este sa nu ploua la 31 august."
Aniversare
|
"Anul acesta serbam 30 de ani de Iris si intentionam sa facem un concert aniversar la 31 august. Este o zona langa Romexpo si acolo vrem sa sarbatorim... Se leaga si de aparitia noului album"
|
Citește pe Antena3.ro