“Astăzi e ziua ta...”- Cristi Puiu

După un an de studii la Şcoa­la Superioară de Arte Vizuale din Geneva, a abandonat cursurile de pictură pentru a se înscrie la cele de film, în cadrul aceleiaşi şcoli. La re­venirea în România, a conti­nuat să picteze şi să facă fil­me.

“Sunt nemulţumit că nu sunt milionar...”

După un an de studii la Şcoa­la Superioară de Arte Vizuale din Geneva, a abandonat cursurile de pictură pentru a se înscrie la cele de film, în cadrul aceleiaşi şcoli. La re­venirea în România, a conti­nuat să picteze şi să facă fil­me. Re­­putatul regizor Cristi Puiu împlineşte astăzi 41 de ani.

“Făceam pictură şi regret că nu am acum un atelier să continuu să fac acest lucru. Mi-a plăcut să învăţ o altă meserie pentru că mă atrăgea filmul, pentru că descoperisem câţiva autori care îmi plăceau mult. Şcoala la care am studiat, la Geneva, era împărţită în două mari secţii, una de artă plastică şi alta de cinema video. Eram în anul întâi la pictură şi am avut şansa să dau examen la film. Am început încet-încet şi am trecut prin foarte multe strunjiri, ajustări şi transformări. Nu am crescut cu gândul la această meserie, nu mi-am dorit să devin regizor. Întotdeauna mi-am dorit să fiu pictor.

Îmi propun să fac nişte lucruri măreţe şi grandioase, care la prima vedere par neînsemnate. Mă strădu­iesc să-mi conving studenţii de faptul că nu există nici un fel de reţetă în această meserie. Încerc să le abat atenţia de la meseria lor, să le abat atenţia la ce se întâmplă în jur. Adică de la viaţa profesională la viaţa privată şi cea socială, pentru că este sur­prinzător cât de multe lacune avem cu toţii la capitolul acesta. Cele mai multe bucurii din ultimii 15 ani mi-au venit de la familie, de la copii. Restul este o glumă proastă, mai ales în ceea ce priveşte premiile. Ne bă­găm şi noi în seamă, ne facem şi noi că suntem importanţi. E o pros­tie! Familie şi carieră – nu m-am gân­dit niciodată în termenii aceştia. Cred că judecăm mult prea fotbalistic.

Citește pe Antena3.ro

Un avion de pasageri s-a prăbușit și a luat foc în Kazahstan. Momentul a fost filmat. 32 de oameni au supraviețuit miraculos

Acum sunt foarte încântat de faptul că am terminat scenariul la care lucrez. Sigur că mă bucur de tot ce am realizat până acum din punct de vedere profesional. Mi-aş fi dorit să funcţionez într-o cinema­tografie populată de autori de toate culorile. Îmi doresc ca cinematografia română să fie definită de diversitate. Acum am o vagă senzaţie de déjà vu. Trebuie să depăşim momentul acesta. Sunt sigur că acest lucru se va întâmpla şi fiecare autor ade­vărat îşi va găsi propria voce, fiecare va articula, va gândi şi va concepe în raport direct cu propria sa fiinţă. E nevoie poate de încă un pas sau de mai mulţi paşi. Mă bucur de tot ce am realizat în materie de film şi în materie de pictură.

Sunt nemulţumit pentru că nu sunt milionar. Meseria asta este una care te consumă atât de mult înainte de a intra în producţie, de a face filmul. Trebuie să alergi după bani, să te ploconeşti, să te milogeşti. Chestia asta e epuizantă. Mi-aş fi dorit să fiu milionar, să am un penthouse, să văd cumva perspectiva asupra acestui oraş pe care îl iubesc foarte tare şi îl urăsc foarte tare. Să am un atelier al meu, să pot picta şi să pot face filme.”