"Tânăr sau bătrân, vioi sau moleşit de avalanşa zilei, rămân ceea ce sunt. Îmi asum acest lucru", ne mărturiseşte "Agentul VIP". Cristian Brancu împlineşte astăzi 37 de ani. La mulţi ani!
"Parcă timpul s-a comprimat de când criza ne aşază peri albi la tâmplă. Orele nu ne mai sunt prietene, fug mult mai degrabă decât ne-am dori. Mai exact, nu-mi dau seama când au trecut 365 de zile, zâmbete, emoţii, dureri, de când Jurnalul Naţional mi-a mai solicitat să scriu ce simt, exact la aniversară. Probabil că dacă nu ar fi fost Oana, steaua din sufletul meu, aş fi putut crede că totul s-a petrecut ieri. Ea e cea care-mi dilată timpul către respiraţia fericirii.
Nu am nici o şansă nici în 2010 decât să muncesc la aniversară. Seara, voi fi acolo unde mă bucur că mă aşteaptă tot mai mulţi oameni: live, la «Agentul VIP». Azi voi fi surprins că mă vor suna mai mulţi prieteni decât mă aşteptam şi voi avea remuşcări că pe mulţi nu apuc să-i sun şi eu de ziua lor. Dar se pare că am avut alte motive pentru a le intra în suflet. Oricum însă, 9 martie va începe frumos, pentru că voi deschide ochii, iar Oana va fi lângă mine. Iar ea, cu arta unui dirijor, va regiza surprize pentru o zi în care, sigur, colegii de la Confidenţial, Antena 2 şi Europa FM vor avea treabă cu mine."
NIMIC FĂRĂ IUBIRE...
"De ziua mea, am să colecţionez zâmbete. Îmi ajunge. Nu vreau alte cadouri. De fapt, cred că nimic nu se poate construi în viaţă dacă nu există iubire. Mi-a adus aminte maestrul Adrian Păunescu această realitate a vieţii. Satisfacţiile unui an - audienţe, tiraje vândute, recunoaştere publică - sunt doar mângâieri trecătoare pentru sufletul fără dragoste.
Nu sunt genul «retrospectiv» la aniversară. Nu-mi petrec timpul străduindu-mă să-mi amintesc clipe-cheie. Deşi aş avea cui să mulţumesc pentru momente care mi-au schimbat viaţa. I-aş mulţumi Cameliei Voiculescu pentru încrederea de a construi împreună. I-aş mulţumi lui Mihai Gâdea, pentru că s-a bătut cu toţi, încrezător că pot să fac televiziune. Iar confirmarea visului lui mi-a adus-o într-o zi în studio pe Oana, femeia alături de care ştiu că mă pot desăvârşi."
NU AM FRISOANE DE ÎMBĂTRÂNIRE
"37 de ani? Da, azi. Mi se pare o vârstă frumoasă şi nu am nici o secundă frisoane de îmbătrânire. Privesc doar viitorul. Dacă mâine totul s-ar opri, aş avea un singur regret mare cât o viaţă: că nu mi-am văzut născut un copil. Ştiu că vine o vreme pentru fiecare pas. Ştiu că se va petrece. Este însă un moment pe care-l privesc cu o emoţie unică.
Acea clipă a naşterii o voi putea pomeni - dacă mă va mai întreba cineva de ziua mea ce simt -, alături de momentele pe care le privesc ca o minune: clipa în care am cunoscut-o pe Oana, călătoria nunţii noastre, trandafirul, primul sărut. Toate vor rămâne, iar izbânzile profesionale care ne fac respectabili/mulţumiţi vor avea astfel scânteie pentru a se naşte. Aşa s-au născut în 2009 audienţe-record la Antena 2 şi Europa FM, impunerea brandului multimedia Confidenţial şi multe planuri de viitor.
De fapt, acum, la aniversară, trebuie să-i mulţumesc Oanei, fără de care nu aş mai fi..."