Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi producători de televiziune din industria mass-media românească, Dana Mladin a împlinit ieri 42 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”
Viaţa ei e sinonimă cu televiziunea
“Trăiesc intens. Cred în prietenie. Visez la ce nu am. Şi am doza mea de nebunie. Nu sunt altceva decât un copil mare”
“Sunt bogată! Vând miraj... Sunt bogată nu în bani, ci în imagini, sunete, reacţii.
Am ajuns la vârsta la care regret că nu am un copil. Dar m-am trezit cu sute de copii care îmi populează viaţa zi de zi, de când produc «Next Star».
Dacă m-aş opri din ceea ce fac, m-aş opri doar pentru a face o excursie în jurul lumii! Pentru că sunt şi călător de profesie. Chiar aş putea să îmi fac un plan în direcţia asta. Încep cu primul pas: MĂ PENSIONEZ! Păi, de ce nu? La anu’ fac 40 de ani de televiziune!!! Sună incredibil, dar e adevărat: la 3 ani, apăream în primul meu rol, într-o emisiune tv. Şi de-atunci, viaţa mea e sinonimă cu televiziunea.
Când eram mică, femeilor de 40 de ani le spuneam «babete». Acum înţeleg că, de fapt, eu nu sunt o babetă, ci... o «milf». Atunci când îmi iese cu dietele. Adică aproape niciodată.
M-am bucurat şi mă bucur de viaţă fără să fi trecut prin criza adolescentină, criza femeii de 30 de ani, criza femeii de 40 de ani etc. Poate mă ocolesc... Trăiesc intens. Prea cuminte, zic unii... Cred în prietenie. Oi fi de modă veche...
Visez la ce nu am. Cine n-o face?... Şi am doza mea de nebunie. Care surprinde, care amuză, care uimeşte, care face nişte oameni fericiţi. Hai că mi-au murit lăudătorii!
Îmi place să mă joc. Asta e adevărul. Cred că, de fapt, nu sunt altceva decât un copil mare.”