Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Delia Budeanu isi sarbatoreste astazi ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!'
"Pe masura ce anii trec imi iubesc tot mai mult tara si trecutul ei sfasietor'
"Cea mai mare parte a timpului meu inseamna documentatie pentru emisiunea urmatoare. Realizez saptamanal o emisiune, la Money Channel, care se difuzeaza vineri seara, la ora 21, reluarile fiind sambata seara si duminica seara. Observ ca doua domenii ma atrag in particular: istoria, lectiile trecutului si mediul de care depinde viitorul. Cu cateva saptamani in urma am avut o emisiune despre Columna lui Traian cu dl Oberlander Tarnoveanu, directorul Muzeului National de Istorie a Romaniei. Sambata, 26 mai, noul ministru al culturii descindea la cetatile dacice in vederea marelui proiect de deschidere a acestor locuri sacre pentru stramosii nostri, catre lume. Procentul de 4% care reprezinta ce s-a excavat pana azi, e cel putin aiuritor. Vin de la Roma, un oras fantastic. De ce? Gratie trecutului sau din care facem parte! Aurul dacic carat pe catari 165 000 kg aur si aproape tot atat argint, tezaurul Regilor anteriori lui Decebal au revitalizat Imperiul, imparatul Traian s-a intors in glorie la Roma si apeductele orasului au fost refacute si extinse, templele imbracate in aur! Cu bogatiile uriase luate de la stramosii nostri! Am plans langa Columna lui Traian in Forum. Era 3, dupa masa, miercuri, 23 mai. O lumina blanda mangaia spiralele din piatra pe care mesterii lui Apollodor din Damasc relatau, dupa descrierea chiar a lui Traian (opera pierduta azi), luptele prin care romanii i-au invins pe daci. Prin care 100 000 soldati romani au descins pe pamanturile noastre, au urcat pantele abrupte spre Sarmisegetuza lui Decebal cu cele mai noi masini de lupta, au distrus-o si i-au alungat pe daci astfel ca infrastructura statului dac a fost anihilata, lucru nemaiintalnit in cazul Galei sau Britaniei! Ferocitatea invaziei romane in cazul Daciei e unica. Acum am vazut in reportajul de la Realitatea TV ruine, miercuri la Roma straluceau palate, temple, dar si Columna care povestea in tacere o victorie neasemuita impotriva stramosilor nostri! Pe masura ce anii trec imi iubesc tot mai mult tara si trecutul ei sfasietor.
Cum am ajuns la televiziune? Din intamplare. Lucram la Radio, in 1970, cand cineva pe scari mi-a spus ca Ioana Magura a ramas in Germania si se cauta o prezentatoare TV. Concursul era in trei saptamani. Am sunat la TV, am fost filmata alaturi de 11 actrite, m-au ales pe mine. Intram pe programul 2, cu prezentari de concert simfonic. Nici nu stiam unde e televiziunea. Am aflat unde sa cobor in autobuzul 131, care oprea pe Dorobanti. Dupa 27 ani am parasit-o, cand am intrat intr-un doliu de 10 ani. Il pierdusem pe Radu, sotul meu drag. M-a salvat raspunderea fata de fiul nostru, care avea 18 ani. A trebuit sa merg mai departe. N-am avut de ales.
Sa fii om de televiziune azi nu e diferit de ceea ce insemna ieri. Ce ti se cere vreau sa spun, nu difera. Cum raspunzi, da, difera! Eram responsabili, respectam publicul, eram absolventi de facultati care ne legitimau pozitia intr-un post sau altul. In cartea mea LIVE, aparuta la editura VREMEA, in 2008 puteti gasi platite de mine in anii petrecuti intr-o institutie de propaganda in care cenzura politica prima si complica orice demers jurnalistic si orice atitudine a celor care apareau pe ecran, sub lupa vigilenta a cerberilor politici. Azi, libertatea e confundata cu iresponsabilitatea. Mai grav nu se poate. Raspandirea prin mediatizare a unor oameni ignobili, dramele sentimentale din penitenciare, subiecte care isi au locul la gunoi, aduc prejudicii de neinchipuit tinerei generatii.
Nu mi-am dorit premii niciodata. Chiar m-am intrebat de ce. Am vazut oameni fara merite incununati cu premii, oportunisti mediocri, cu CV-uri interminabile in care premiile nu se mai sfarseau. Si cred ca mai e un motiv. Un premiu pune un fel de punct. Pana azi ai fost foarte bun, iata premiul. Eu nu vreau sa pun punct. Am oroare de punct. Intr-un fel acesta e anticamera sfarsitului.
Privind in urma, ma felicit pentru rezistenta si imi aduc reprosuri pentru lipsa de curaj in anumite momente. Puteam ramane la Viena, in 1971 si n-am facut-o. Regret. Anumite responsabilitati au primat.
Ce mi-ar placea sa se stie despre mine intr-un viitor indepartat? Mi-am iubit cu durere tara, am reprezentat-o onorabil in toate imprejurarile, am fost o imagine luminoasa si curata. Mi-am vorbit limba cu gratie, eleganta si har. Nu as vrea sa se spuna ca nu am in domeniul media al acestor trei decenii. Ca steluta pe cer, undeva sus, cat mai sus, as palpai daca numele meu ar fi trecut sub tacere, aici, pe Pamant. Si atunci s-ar putea sa nu-mi mai doresc revenirea. As alege alta planeta sau alt regn. Vegetal poate.'
