x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Diana Munteanu-Niculescu!

Astăzi e ziua ta... Diana Munteanu-Niculescu!

de Ramona Vintila    |    15 Dec 2009   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Diana Munteanu-Niculescu!
Sursa foto: Lucian Alecu/Jurnalul Naţional

Nu a avut un scop în viaţă din a face televiziune şi asta pentru că la bază a terminat Facultatea de Actorie. S-a întâmplat să meargă la un casting acum 11 ani şi, de atunci... tot asta face. Diana Munteanu-Niculescu, prezentatoarea emisiunii Conferinţa de presă de la Antena 2, împlineşte astăzi 31 de ani. La mulţi ani!

"Nu ştiu dacă televiziunea m-a schimbat sau doar m-a făcut să devin responsabilă. Asta pentru că, apărând la televizor, ar trebui să fi un exemplu pentru ceilalţi... Asta m-a făcut întotdeauna să-mi doresc să fiu mai bună în fiecare zi în ceea ce fac. Cred foarte tare în puterea presei, fie ea scrisă sau vorbită, şi cred că poate influenţa atât pozitiv, cât şi negativ multe. Nu ştiu dacă poate schimba o ţară, dar vieţi cu siguranţă", spunea vedeta Antenei 2.

"Aniversarea celor 31 de ani mă găseşte alături de familia mea şi de micuţul David, mult mai împlinită şi mai fericită datorită lui. Nu mi-am propus niciodată lucruri mari şi nici proiecte în avans, şi tocmai din acest motiv nici pentru 2010 nu am vreun plan stabilit. Îmi doresc să fiu sănătoasă eu şi familia mea... şi atât.

Am intrat la 17 ani în Şcoala Vedetelor, am urmat apoi Facultatea de Teatru şi Film, de acolo am plecat la postul muzical MCM, mai apoi MTV, iar în prezent moderez emisiunea Conferinţa de Presă la Antena 2. Este o emisiune dinamică, unde se întâlnesc vedetele cu jurnaliştii şi dezbat diverse subiecte apărute în ultima perioadă în presa de monden. Cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat de-a lungul carierei mele? Trebuie să munceşti mult, să fii la curent cu tot ce se întâmplă, perseverent, natural şi modest.

Apariţia lui David în viaţa mea este cea mai mare realizare personală. Profesional, faptul că am avut ocazia să intervievez mari personalităţi de-a lungul carierei mele în televiziune. La capitolul dezamăgiri au fost câteva, dar nesemnificative, încât să le menţionez şi să fac un top. Din fericire, tot ce mi-am dorit în viaţă mi s-a îndeplinit şi mă consider foarte norocoasă pentru asta, dar, aşa cum spuneam, nu mi-am dorit niciodată lucruri mari.

Cele mai frumoase amintiri ale vieţii mele, în ordine cronologică, ar fi: copilăria din oraşul Sinaia alături de bunici, căsătoria cu soţul meu şi momentul în care l-am văzut prima oară pe David. Astăzi, de ziua mea, îmi este foarte dor de soţul meu, care este plecat la Atena cu echipa pentru meciul din cupa UEFA."

×
Subiecte în articol: calendar