Astăzi e ziua ta: Doina Dumitrescu-Ionescu

Prof univ dr Doina Dumitrescu-Ionescu isi sarbatoreste astazi ziua de nastere. Ii uram "La multi ani!'

"Nu au existat momente aniversare in viata mea, ma refer la varsta. Sunteti singurii care o faceti si, desi ma bucura, ma inhiba. Ceea ce este total nou pentru mine, in ultimii doi ani, a aparut regretul neimplicarii reale pentru sufletul meu. Pana de curand, aveam loc strict pentru profesie.

Cei care citesc aceste randuri ar trebui sa stie ceea ce ar trebui sa stie despre o mare parte a medicilor din Romania: ca au ales aceasta profesie, ca pe o mare responsabilitate, din drag de oameni; ca acestia, medicii, nu suporta suferinta umana si cu toate acestea s-au plasat in diverse "linii ale frontului" pentru a o alina, vindeca, a da speranta si rezultate maxime; ca, desi este o saracie fara de cuvinte, bogatia lor este imensa, ca fiecare zi in care au facut bine sau s-a putut sa faca bine, bateriile lor se reincarca, ca in fiecare zi, ei deschid sigur o carte de medicina si o lasa deschisa, ca niciodata nu ajunge cat stii; ca viseaza sa apuce o organizare globala a tarii in care legile sa fie extrem de putine, dar clare, in care sa fie judecati drepte si umane, in care omul chiar sa aibe importanta, incepand cu demnitatea lui; ca nu o sa inteleg niciodata de ce la atatea revendicari haotice din partea unor oameni, de exemplu la TV sau in strada, nu am vazut in 22 de ani macar una in care, macar doi oameni sa iasa frontal si sa anunte disperati sa mergem sa salvam uzina, fabrica, institutia, linia ferata... care sunt vandalizate; nu inteleg lasitatea, neimplicarea, dar pretentia sa... si solidaritatea fata de fapte iresponsabile; ca asteptam ziua in care, respectand toate regulile de circulatie, sa nu fim zdrobiti in plina intersectie de cate unul care calca flagrant legile circulatiei sau trebuie!? sa le incalce, inclusiv pe tine, si "rezolva" aceasta problema senin, cu sprijinul unui politist foarte eficient: se schimba locul real al accidentului din plina intersectie pe o strada pe care nu trecuse, cel calcat este vinovat, tot el plateste pagubele materiale, ramane fara carnet de circulatie cateva luni, desi era pe prima banda de circulatie si celalat din stanga a schimbat banda in intersectie, da examen si este invatat minte ca acela "a gresit".

Pare banal. Dar nu cred ca un pacient doreste sa-si vada medicul haituit pe toate planurile, strivit, desi teoretic, legile nu ar fi permis asta. Ca cel care judeca nu judeca si nici nu poti face recurs. Ca medicul face fata si la asta si-l trateaza absolut normal pe pacient.

Nu poti sa fi campion daca nu crezi ca datorezi mereu celorlalti si tie. Tatal meu, evreul, m-a educat cu dragoste fara limite de tara, mi-a dezvoltat simtul responsabilitatii fara limite pentru tara. Eu am o dragoste fara limite de viata omului, de demnitatea omului, pentru ca fara om, nu exista tara. Eu sunt din Romania, aici m-am nascut, pentru aceasta tara am facut tot ce am fost in stare, mereu si cu insistenta, cu responsabilitate si constienta. Datorez acestei tari scoala medicala care m-a format, Universitatea de Medicina din Cluj, perioada de internat in Chirurgie si Preparator Anatomie, dar mai ales prof. dr. I. Chiricuta. Din momentul mutarii in Bucuresti, datorez acestei tari permanenta incitare la care am fost supusa, incitare care a luat de la cele mai simple la cele mai grave forme dar, cu cat dificultatile au fost mai mari cu atat m-am mobilizat mai mult. Nu am dorit si nu am realizat altceva decat sa aduc medicina chirurgiei plastice-microchirurgiei reconstructive din lumea tratatelor internationale moderne, in toate ramurile, in tara, sa o initiez, dezvolt, extind, sa schimb soarta de handicap neuromotor postraumatic a unui om in recuperat, sa fac o scoala universitara si cercetare in acest domeniu, la cel mai inalt nivel, pentru Romania. Pretul a fost imens si ramane imens, dar sunt mandra de ceea ce am facut si ce las in urma.

Datorez imens fiecarei priviri a pacientilor, a atitudinilor lor fata de mine. Datorez imens la doi medici anestezisti, cu ultimul lucrez de mai mult de 10 ani.
Cele mai frumoase amintiri... Copilaria - primii 10 ani pana s-a imbolnavit grav tata. Am fost o singura data indragostita, altfel nu as fi stiut ce inseamna; profesia mea toata, in stare ; am avut taria sa continui ce am inceput si sper ca am ramas om. Mustrari? Doar nu era sa ma iau la bataie cand legile spuneau ceva drept si nu se respectau de cine trebuia sa fie respectate.

Cat despre aprecierea pacientilor... Cand am fost data afara din spital in decembrie 1989, etichetata ca dusman al poporului, si am fost primul medic somer intre ianuarie 1990 - aprilie 1991 si zilnic asteptam un telefon prin care, din partea spitalului sa mi se ceara scuze pentru marsavie, telefon pe care niciodata nu l-am primit, ba mai mult. In acel interval, a plouat cu scrisori ale pacientilor catre Ministerul Sanatatii si alergaturi ale pacientilor pentru a mi se face dreptate. M-au cautat la spital, nu m-au gasit, li s-a spus sistematic ca am fugit din tara, iar reactia lor a fost sa nu-i creada pe acei medici, sa lupte sa mi se faca dreptate, fara sa-i vad, fara sa stiu ce se intampla. La procesul intentat de mine spitalului, 85 % dintre salariatii spitalului au semnat si au prezentat in fata judecatorilor ca nu eu trebuia sa fiu data afara ci cei care m-au dat afara; au relatat cum s-a intamplat datul afara si distrugerea Microchirurgiei Reconstructive.

Viata este extrem de pretioasa, extrem de interesanta, trebuie traita fiecare clipa din plin, facand cat bine se poate. Nu avem voie sa fim pasivi dar, inainte de toate trebuie sa fim drepti, responsabili. Anarhia nu poate duce undeva si factura o plateste alta generatie. Nivelul unui popor este masurat in gradul de solidaritate umana pozitiva, educatie si capacitatea de adaptare la progres. Este mult mai ieftin sa faci profilaxie decat tratament. Este valabil inclusiv in politica.'