Astăzi e ziua ta, Elisabeta Turcu

“Avem o ţară binecuvântată de Dumnezeu, ar trebui să punem preţ mai mare pe cultură, pe tradiţii, pe obiceiuri”
Să fii iubit, apropiat de sufletele oamenilor locurilor unde te-ai născut şi nu numai este cea mai mare izbândă a unui artist. A sacrifica unele trecătoare succese, a dispreţui aplauzele facile, a te jertfi uneori pe tine pentru cântecul tău, iată dovezile adevăratei arte numite folclor. Despre Elisabeta Turcu s-ar părea că este uşor să scrii, însă ştiind-o atât de iubită şi admirată, cuvintele aleargă pe hârtie şi nu se lasă uşor aşezate în propoziţie. Elisabeta Turcu a îndrăgit cântecul din copilărie, iar glasul său este o încântare a oricărui suflet născut din acest pământ românesc. Publicul este unitatea de măsură a oricărui interpret. Trebuie să simţi pulsul sălii în faţa căreia cânţi, să înţelegi vibraţia fiecărei fiinţe care vine să te asculte. S-a născut şi a crescut la Corbeni, Curtea de Argeş, lângă Vidraru, într-o familie numeroasă, cu şapte copii . A fost singura dintre ei care a simţit iubire de cântec şi de vatra folclorică a Muscelului şi Argeşului. Elisabeta Turcu, care-şi poartă cu mândrie costumul regesc de Muscel, pe care l-a făcut celebru odinioară Regina Maria, îşi sărbătoreşte ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!
î”A fost un an bogat, foarte bogat în spectacole. În toată ţara. Am fost şi în străinătate, am cântat în Italia, dar şi în Irlanda, unde există o comunitate foarte frumoasă, cu români din toate zonele ţării, care au gustat din plin ceea ce le-am oferit. Am fost împreună cu Gheorghe Gheorghiu. Am cântat alături de Benone Sinulescu în multe din zonele importante ale Italiei unde au venit români în număr mare, care la fel de frumos ne-au primit. Românii duc dorul de acasă şi majoritatea se regăsesc în textele cântecelor noastre, care exprimă dorul de casă, de părinţi, de copii, de tot ce este frumos la noi. Numai când eşti departe de casă parcă preţuieşti mai mult ceea ce ai lăsat în urmă. Cu lacrimi în ochi sau pe obraz, mai mult aşa i-am întâlnit pe românii de afară. Dar totuşi ştiu să se bucure, au jucat, au încins horele şi sârbele noastre chiar în sălile de spectacole.

Mulţumesc din toată inima şi pentru bune, dar pentru încercări! Avem în viaţă şi încercări, nu se poate să fie totul frumos şi roz. Din greşeli învăţăm şi ne îndreptăm, aşa că trebuie să mulţumim pentru ele. Am depăşit obstacolele cu credinţă, cu muncă multă, cu seriozitate, foarte multă multă seriozitate. Am împlinit 37 de ani de activitate, o viaţă de om… Am avut şi necazuri de-a lungul vieţii, şi probleme de sănătate, şi în familie. Sunt multe, dar pe toate le-am depăşit cu credinţă. În ceea ce priveşte meseria mea de interpretă de folclor, aşa cum spuneam, pe lângă talent, pe lângă glasul pe care mi l-a dat Dumnezeu şi pentru care mulţumesc mereu, ai nevoie de seriozitate şi disciplină, nu e uşor. Sunt fel de fel de frecuşuri, de nemulţumiri, de vorbe din partea unora, altora care te deranjează, dar viaţa a demonstrat că atât timp cât eşti corect cu tine, cât îţi respecţi publicul, respecţi această meserie, toate trec, şi vorbele care au fost poate nepotrivite rămân în urmă. Pe mine aceste lucruri m-au urmărit din copilărie, din casa familiei mele. Mă trag dintr-o familie numeroasă, de oameni gospodari, de oameni simpli de la munte, care au avut această putere de a ne învăţa pe noi, copiii, să fim oameni cinstiţi. Când am plecat de acasă la Ansamblul Doina al Armatei, părinţii mei nu au fost de acord ca eu să îmbrăţişez această meserie. Tatăl meu, care era împotrivă cel mai mult de a deveni interpretă de muzică populară, mi-a spus aşa: «Nu cumva să mă faci de ruşine!» Mi-au răsunat aceste vorbe de fiecare dată în suflet şi m-au întărit. Când m-a văzut prima dată la televizor a spus: «Ăsta e drumul fetei mele, Dumnezeu să-i ajute!» A fost împăcat şi cred că nu i-am făcut numele de ruşine. Apoi a venit timpul să mă căsătoresc şi pentru mine familia e totul. Familia este unul dintre harurile acestei vieţi. Aşa am pomenit acasă. De ziua mea m-am cununat civil acum 32 de ani. Soţul meu a înţeles perfect ce înseamnă meseria mea, l-am luat cu mine la spectacole, la nunţi, să vadă cum se câştigă banul, cât de greu este. Nopţi pierdute nenumărate. Meseria de a cânta este foarte frumoasă, dar implică foarte mult. Este important să o faci cu suflet şi cu dragoste. Avem un băiat care pe 17 septembrie împlineşte 29 de ani, este toată averea sufletului meu. Nu am decât să mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care mi le-a dat.

E frumos şi în alte colţuri ale lumii, dar avem o ţară absolut minunată. Am văzut atâtea meleaguri, dar nu m-au încântat, gândul mi-era să mă întorc acasă. Avem o ţară binecuvântată de Dumnezeu, ar trebui să punem preţ mai mare pe cultură, pe tradiţii, pe obiceiuri. Sper să nu ne depărtăm de ele, pentru că toate obiceiurile sunt benefice pentru casă, pentru familie. De la naştere şi până la moarte, obiceiurile noastre numai la bine te învaţă. Nu te învaţă la rău. Să nu ne uităm rădăcina, locul de unde am plecat, din care ne tragem seva, obiceiurile. Ele ne ţin în viaţă, verticali. Când oamenii dau de bine uită o perioadă de Dumnezeu, de toate cele bune şi sfinte, iar când dau de greu se miră că li se întâmplă lor. Trebuie doar puţină atenţie. Fără credinţă şi Bunul Dumnezeu nu putem face nimic, nu putem să răzbim. Nimic nu se face fără puterea lui Dumnezeu”.