Astăzi e ziua ta... Flavia Buref!

Trăind sub vraja cuvintelor Pe Flavia Buref o ştim ca actriţă de film ce a obţinut Premiul Ojo de la Umanidad la cel de-al 4-lea festival internaţional de film din Argentina, dar şi ca realizator de emisiuni tv, scriitoare, autoare de versuri pentru muzică, având numeroase premii la festivaluri naţionale şi internaţionale. Ieri şi-a sărbătorit ziua de naştere. La mulţi ani!

"«Să fie fermecată de cuvinte!», cred că aşa mi-au menit ursitoarele când am venit pe lume", spune Flavia Buref. "Şi-aşa s-a-ntâmplat, spre norocul meu, fiindcă toţi anii care-au trecut i-am petrecut sub minunata vrajă a cuvintelor. Ca actriţă, am învăţat să le descopăr uimitoarele nuanţe şi să dezvălui puterea emoţiei care există în ele. Mai târziu, ca autor de versuri pentru muzică, am auzit fermecată, atunci când le-am alăturat în rime, cântecul tainic pe care-l poartă în ele şi care se împleteşte atât de subtil cu muzica, depănând o poveste. De fiecare dată, tărâmul cuvintelor s-a dovedit fascinant, atât de fascinant, încât petreceam ore multe, zile multe, nopţi adeseori, fără să simt oboseala, căutând sensurile lor, armonia lor, fie că încercam să realizez cât mai captivant o emisiune de televiziune, fie că le ceream ajutorul la paginile de proză ale volumului meu de «Întâmplări surâzătoare», ori mă străduiam, ca traducătoare, să redau cât mai fidel gândurile unor minţi luminate sau ritmul sprinţar şi picătura de haz ale scenariilor de musicaluri... Mult, mult noroc am mai avut să trăiesc sub vraja cuvintelor, deoarece prin ele marea mea pasiune şi marea mea bucurie au fost şi sunt cărţile. Bucurie fiindcă destinele descrise de pana unor talente copleşitoare mi-au fost lecţii de viaţă, repere, sprijin în momente de derută. Dar cei fascinaţi de cuvinte plătesc acestora un bir, fără să-şi dea seama, căci urmărindu-le, ascultându-le, nemailipsindu-se de ele pierd măsura timpului şi se trezesc uluiţi la o aniversare, căci nu le vine să creadă când privesc în buletin şi... în oglindă. Dar, ca o compensaţie, tot cuvintele îţi dăruiesc în suflet o tinereţe neschimbată, oricât de mulţi ani ai parcurs.

Cuvintele, cuvintele... Totul a-nceput în clipa-n care m-a-nconjurat primăvara... În fiecare cuvânt era o scânteiere, un semn, o chemare, freamătul unui mesaj vrăjit. Ce voia să mă facă să-nţeleg tot ce-mi era neştiut. Fericită, strecuram cuvintele în buzunarele rochiei mele de adolescentă, le făceam loc în suflet, în minte şi mereu tainice zări mi se dezvăluiau! Fermecată alergam după cuvinte... Dar tot mai multe flori îmi mângâiau obrajii, răsuflarea pământului era tot mai fierbinte, se făcuse vară! Cineva m-a strigat pe nume. M-am oprit o clipă şi-am întâlnit o privire în care mă vedeam frumoasă... - Rămâi, mi-a spus privirea. - O, nu pot! Însă, te rog, aşteaptă-mă, mai am de adunat din adâncul cuvintelor alte şi alte înţelesuri...

Dar mă-ntorc, mă-ntorc... Şi am plecat alergând mai departe. Cineva mi-a dat apă proaspătă şi mi-a alungat osteneala. Cineva mi-a dăruit un cântec să-mi ţină de foame la drum, cineva, ca să-nving frigul, mi-a dăruit un zâmbet... Alergam mai departe. Deodată am văzut o frunză căzând şi apoi încă una... În jurul meu începuse toamna! Cum, cum se poate? Atât de repede toamna? Şi-am dat aşa de puţin prieteniei, am lăsat să se piardă iubirea! O, cuvintelor, ce amarnică vamă cere dezvăluirea înţelepciunii voastre. Cu ce-o să-mi plătesc datoria de zâmbet, de cântec, de apă vie? Eu, care n-am avut VREME să agonisesc nimic! - Nimic? Priveşte-n suflet, în gânduri, mi-au spus cuvintele! Ai adunat atâta lumină, culegându-le! Dăruieşte-o celorlalţi şi nu vei cunoaşte niciodată îngheţul nepăsării. Dăruieşte-o celorlalţi şi nu vei cunoaşte regretul, însingurarea, ci, limpezind cotloanele de umbră, vei putea păstra timpul călătoriei tale şi al altora din jurul tău într-o blândă, neînvinsă primăvară!"