x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta... Florentina Făntanaru!

Astăzi e ziua ta... Florentina Făntanaru!

11 Feb 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta... Florentina Făntanaru!

"Trăiesc un timp al descoperirilor..." "Florentinei Fântanaru, cea mai bună intervievistă din presa noastră!..." Aşa sună o dedicaţie pe care Ion Cristoiu i-a semnat-o cândva sărbătoritei noastre. Astăzi, gazda emisiunii "Dincolo de aparenţe" de la Antena 2 împlineşte 36 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".



"Încerc să văd cât mai mult dincolo de aparenţe, să nu-mi scape nimic şi să mă bucur în fiecare zi de fiul meu care, acum o lună, a împlinit 4 ani.

De aproape trei ani trăiesc un timp al descoperirilor, al întâlnirilor cu oameni pe care mi-am dorit să-i cunosc dintotdeauna. Mă bucur pentru fiecare interviu, pentru fiecare întâlnire «Dincolo de aparenţe» la Antena 2. Peste puţin timp voi avea ediţia aniversară de trei ani a emisiunii şi încă nu-mi vine să cred că am intervievat sute de personalităţi...

N-am crezut că televiziunea îmi va oferi satisfacţii atât de profunde, dar cred că se întâmplă aşa pentru că implicarea mea e 100%. Cel mai important lucru învăţat de-a lungul timpului e să pun pasiune şi suflet în ceea ce fac, să mă reprezinte. Cele mai mari împliniri profesionale aş vrea să cred că încă n-au venit, deşi interviul cu soprana Angela Gheorghiu ocupă primul loc, deocamdată, în sufletul meu. Aş vrea să cred că odată o să-l intervievez şi pe Mihail Gorbaciov. Un alt moment important e prima emisiune la Radio Total, când am avut atâta emoţie şi adrenalină încât eram în stare să urc şi să cobor pe jos cele 17 etaje. Cât despre dezamăgiri, şi ele sunt adânci pentru că nu te poţi bucura la maximum dacă n-ai trăit dezamăgirea până la capăt. Dar nu vorbesc despre dezamăgiri pentru că am superstiţia că le reactivez. Privind în urmă, văd o fată care a pornit pe calea undelor, deşi nu ştia nici măcar cum arată un CD Player. Privind înainte, văd o femeie care şi-a descoperit vocaţia şi care o să devină un model în profesie. Referitor la dorinţe, aş vrea să călătoresc mai mult, să merg la Disneyland, unde Dragoş să-şi vadă eroii preferaţi, şi s-o mai apuc dinamică şi în voce pe Tina Turner. Dacă ar fi să retrăiesc o amintire, aş vrea să fie vacanţa de iarnă petrecută în Răchitoasa, satul tatălui meu. Aveam 12 ani şi toată zăpada, urătorii, muzica, veselia, verişorii, dulceaţa de nuci erau ale mele. Mi-ar plăcea să retrăiesc momentul în care am intrat prima dată la radio cu propria mea emisiune. Amintiri frumoase ar mai fi, dar cum e cea în care îţi ţii copilul pentru prima dată în braţe, nu există.

La 11 februarie mi-e dor întotdeauna de părinţi, de sora mea, de prietenii din copilărie şi mai cu seamă de locul din faţa scării. Acolo ne aruncam cu toţii ghiozdanele când veneam de la şcoală şi ne vedeam de ale noastre. Mi-e dor de copilărie!"

×
Subiecte în articol: calendar