Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Florin Chilian. Controversat (oricum). Arogant (cu cine merită). Sincer (cu toată lumea). Artist (DA!). Luaţi-l aşa cum e şi iubiţi-l (eventual), pentru că la 41 de ani, pe care-i împlineşte azi, nu-l mai schimbă nimeni. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Muzica le dă cuvintelor o dimensiune-n plus"
"Eu nu-s poet, deloc nu sunt poet, probabil că sunt un povestitor OK. Nu-s în stare să inventez momentele, eu le povestesc după. Am avut în viaţă femei care m-au marcat. S-au transformat în muze. N-am clasificat muzele după modelul mitologiei eline, n-am o minte chiar atât de analitică. Ele au fost iubiri, pur şi simplu. Au fost întâmplări fericite, iar eu am fost suficient de norocos ca să le merit. Toate astea au presupus puterea de a dărui şi a primi ceva. Nu eşti în stare să faci un cadou, să dai orice, decât strict în măsura în care eşti capabil să primeşti. Îmi place şi să dau, şi să primesc.
E o mare artă să naşti întâmplările. E un mare merit să fii în locul potrivit, la momentul potrivit, nu e chiar atât de simplu. Asta nu înseamnă că le-am căutat cu lumânarea, nu-s un vânător de întâmplări.
Sunt un tip căruia nu-i place deloc să muncească. Am o părere foarte proastă despre muncă. Lenea e atributul oamenilor cu valoare. Proştii nu pot fi puturoşi, că n-au timp. Ei mor de foame! Cu chitara şi cititul (lucru îngrozitor pentru România) e altceva. E cărarea spre mine. Ţine de un eventual egoism. Eu vă dăruiesc vouă o piesă, dar piesa aia mă ajută în primul rând pe mine. Se reîntoarce la mine, după care se reîntoarce la voi. Eu, unul, sper să nu mă mai întorc pe-aici, în altă viaţă. Trebuie să şi merit asta.
«Ce caut eu în viaţa mea?» nu-i chiar de-acum. Ce? Când? Unde? Cum? De ce-i aşa?
De ce nu-i aşa? M-am străduit tot timpul să dau foarte, foarte bine. Recunoaşterea a venit târziu, pentru că-s un tip foarte, foarte fricos. Cântatul a fost un vis amânat mereu. A trebuit să mai rezolv unele lucruri. Să am unde să stau! Nu voiam să mă întorc de unde plecasem. Dacă vreau să fac muzică, nu vreau să fiu un artist sărac. Nu cred în artiştii săraci. A trebuit să caut un echilibru, care a venit din voinţă, din iubire. Nu din social. Dacă încerci să cauţi un echilibru în social, atunci ţi-o iei.
Cântecele mele-s de demult, de acum, de tot timpul. Am particularizat pentru fiecare caz în parte. A fost foarte dificil. Am fost foarte pretenţios cu mine, pentru că cer foarte mult şi dau foarte mult. Cânt numai muzica mea, pe textele mele. Am mai zis, nu-s poet. Cine-i poet? Dinu Olăraşu e senzaţional. Nichita Stănescu e uriaş. Dar, în general, nu-mi plac poeţii. Am senzaţia că omoară cuvintele. Cum ai scris un cuvânt şi l-ai închis într-o carte,
e mort! Cred că muzica le dă cuvintelor o dimensiune-n plus.
Asta e! Vi se pare senzaţional? Mie, nu. Dacă o chestie firească ajunge să fie considerată vârf, atunci avem o mare, mare problemă."
