Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Maestrul Florin Zamfirescu împlineşte astăzi 62 de ani. Deşi orice aniversare ar trebui să fie un prilej de bucurie, starea în care l-am găsit pe sărbătoritul nostru cu greu poate fi descrisă. Vorbele sale exprimă disperare, mânie, deziluzie, neputinţă... Neputinţa unui artist care a dat totul pentru meseria sa şi care acum este batjocorit în propria-i ţară. Iată-i „confesiunea”:
„Trăiesc cele mai grele vremuri pe care le-am trăit vreodată în România, în sensul că situaţia dezastruoasă în care ne aflăm mă face să mă gândesc din ce în ce mai mult că mă bucur că ies la pensie, mă bucur că îmi termin activitatea. Academicianul, istoricul Florin Constantiniu a declarat că ar prefera să moară repede şi fără dureri. Eu nu pot să spun chiar asta, dar este o situaţie atât de dificilă în România şi cred că «meritul» este al celor care ne conduc. Nu îmi pot manifesta decât o imensă disperare pentru tinerii care acum intră în viaţă, de care eu mă ocup şi al căror viitor îl văd sumbru. Văd că existenţa nu are nici un rost, nimeni nu acordă nici o importanţă, nimeni nu acordă nici o importanţă muncii noastre, fiecare acolo unde muncim. Cred că am ajuns într-un impas major, România este în prag de dispariţie.
Cum ar fi arătat destinul meu, dacă nu mă năşteam român? Probabil că eu am ales să mă nasc în România, cândva, în zone astrale, probabil că am ceva de suferit, probabil că am nişte păcate de plătit, drept care am rămas şi rămân în România. Răspunsul la această întrebare aş prefera să-l dea alţii. Ce se întâmplă acum cu un actor care are peste 60 de filme, peste 10 seriale de televiziune, care este de peste 30 de ani profesor, deci are atâţia actori care i-au trecut prin mână şi aşa mai departe, într-o ţară normală, în America, Franţa, Anglia, Grecia, Italia? Răspunsul nu-l dau eu.
Dacă aş putea, aş schimba sistemul de guvernare. România nu se va salva decât odată ce va fi regat, ceea ce a fost cândva şi în mod ilegal şi forţat a fost transformată în republică. Cred că singura ei salvare este să fie condusă de o monarhie şi sper să apuc să trăiesc să mă bucur de această schimbare.
Nu m-a tentat niciodată să intru în politică pentru că sunt nestăpânit. Eu trăiesc normal, îmi fac meseria aşa cum mi-am croit-o. Nu vreau să mă implic în zone pentru care nu am date, nu sunt pregătit, nici măcar cultural nu sunt pregătit pentru politică. Nu ştiu atâta matematică, atâta geografie, atâta istorie încât să pot să mă implic în politică. Văd cu disperare cum alţii sunt în aceeaşi situaţie ca mine şi totuşi o fac.
Dacă aş avea acum vârsta la care să-mi aleg drumul în viaţă, aş pleca din ţară pentru că acum mă socotesc prizonierul propriei mele prostii. Cândva la 25-30 de ani puteam să o fac, dar am sperat, am sperat atunci, în ‘89, când s-a făcut schimbarea. Şi acum, la bătrâneţe, nu sunt decât prizonierul propriei mele prostii.
Cele mai importante lucruri în viaţă, după părerea mea, sunt prietenia, onoarea, demnitatea, păstrarea cuvântului dat, punctualitatea, corectitudinea. Acestea sunt lucrurile cu adevărat importante, nu cel care răzbate călcând peste cadavre, cel care ştie să-şi urmărească doar propriul interes. Ceea ce am spus mai devreme, ca fiind cel mai important în viaţă, nu mai regăsesc în jurul meu.
De ziua mea mi-aş dori să dispar, nu am curaj să o fac de unul singur, dar mi-aş dori să dispar.”
